Sari direct la conținut

VIDEO Cum a răspuns Elisabeta a II-a a Marii Britanii la întrebarea dacă a întâlnit-o vreodată pe regină

HotNews.ro
Regina Elisabeta a II-a taind un tort cu sabia, Foto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia
Regina Elisabeta a II-a taind un tort cu sabia, Foto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia

Regina Elisabeta a II-a, care a murit joi, la 96 de ani, a dat de mai multe ori dovadă de umor, însă nu oricine este întrebat dacă s-a întâlnit vreodată cu propria persoană.

Povestea modului în care a reacționat regina Elisabeta când s-a întâlnit cu un turist american care nu a recunoscut-o a fost spusă de un fost bodyguard care a fost alături de ea în acea zi și care a dezvăluit, încă o dată, latura amuzantă și pusă pe șotii a personalității ei, pe care publicul o vedea rar, relatează Reuters.

Monarhul se afla pe dealurile din apropierea castelului ei scoțian de la Balmoral când doi turiști americani aflați într-o vacanță s-au apropiat de ea, iar unul dintre ei a intrat în conversație cu ea, a declarat fostul ofițer de protecție regal Richard Griffin, cunoscut sub numele de Dick.

Întrebată unde locuiește, regina a spus Londra, adăugând că are o casă de vacanță chiar peste deal și că vizitează zona de mai bine de 80 de ani, de când era mică. Ea nu a spus că se referea la Balmoral.

Conștient că se află în apropiere castelul, turistul a întrebat-o atunci dacă a întâlnit-o vreodată pe regină, a spus Griffin.

„Rapid ca un fulger, a spus: „Nu, dar Dick se întâlnește cu ea în mod regulat”, a povestit Griffin la Sky News în timpul sărbătoririi celor 70 de ani de domnie ai Elisabetei ​​la începutul acestui an.

Turistul l-a întrebat pe Griffin cum era monarhul ca persoană.

„Pentru că am fost cu ea mult timp și știam că o puteam tachina, am răspuns: „oh, poate fi foarte arțăgoasă uneori, dar are un simț al umorului minunat”, a spus Griffin.

Încântat, turistul și-a pus apoi brațul pe umărul lui Griffin și l-a întrebat dacă ar putea face o poză împreună.

„Înainte de a vedea ce se întâmplă, el își ia aparatul de fotografiat și i-l dă reginei și spune „poți să ne faci o poză?”

Regina s-a conformat, iar apoi Griffin a luat camera și a făcut-o o poză cu ea și turiștii.

Mai târziu, a spus Griffin, regina i-a spus: „Mi-ar plăcea să fiu o muscă pe perete când le arată acele fotografii prietenilor din America și să sperăm că cineva îi spune cine sunt”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro