Sari direct la conținut

VIDEO Cum acționa un hoț în mijloacele de transport în comun. Procurorii o caută pe una dintre victimele sale

HotNews.ro
catuse , Foto: Hotnews
catuse , Foto: Hotnews

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 anchetează un bărbat suspectat de comiterea a trei tâlhării și o tentativă de tâlhărie, faptele fiind comise în tramvaie sau autobuze aflate în staționare. Procurorii vor să găsească o femeie căreia hoțul a încercat să-i smulgă, fără succes, lănțișorul de la gât.

Procurorii din sectorul 2 anunță că au început urmărirea penală împotriva unui bărbat, aflat deja în arest preventiv pentru 30 de zile, care a comis în mai puțin de 10 zile, trei tâlhării și o tentativă de tâlhărie, în autobuze sau tramvaie care circulau în București.

Prima faptă a fost comisă pe 20 august, în jurul orei 15.39. „În timp ce se afla în interiorul autobuzului STV 413, la stația STB Ziduri Moși, sector 2, inculpatul ar fi încercat să deposedeze o persoană vătămată rămasă neidentificată până la acest moment (persoană de sex feminin, purta o bluză de culoare albastră și era așezată pe scaun), prin violență, sens în care ar fi încercat să-i smulgă, din spate, un lănțișor de la gât, ulterior părăsind autobuzul în fugă”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Femeia pe care bărbatul a încercat să o tâlhărească nu a fost încă identificată de către polițiști, astfel că procurorii îi cer, dacă se va recunoaște în imaginile de mai jos, să se prezinte la Brigada de Poliție pentru Transportul Public București, la orice secție de poliție de pe raza sectorului 2 sau la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Nedescurajat de insuccesul inițial, după numai șase minute, în timp ce se afla într-un tramvai oprit în stația Bd. Ferdinand, sector 2, inculpatul ar fi deposedat-o pe persoana vătămată C.L., prin violență, respectiv smulgere, de 2 lanțuri de aur pe care aceasta le purta la gât, după care a coborât în alergare din mijlocul de transport, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3000 de lei.

A treia faptă a fost comisă pe 29 august, tot într-un tramvai oprit într-o stație, cu același mod de operare: lanțul de la gât a fost smuls în timp ce tramvaiul de afla în stație, după care autorul a fugit înainte de închiderea ușilor tramvaiului. Valoarea lănțișorului a fost estimată tot la 3.000 de lei.

În fine, ultima tâlhărie a fost comisă în dimineața zilei de 1 septembrie. „Inculpatul ar fi deposedat-o pe persoana vătămată P.M., prin violență, de un lănțișor din aur prevăzut cu cruciuliță, pe care aceasta îl purta la gât, după care a coborât în alergare din mijlocul de transport, producând un prejudiciu estimat la suma de 1500 lei”, spun procurorii.

Tâlharul a fost prins, iar joi instanța a admis cererea procurorilor de arestare preventivă a bărbatului, care este recidivist.

INTERVIURILE HotNews.ro