Sari direct la conținut

VIDEO Dacian Cioloș a văzut de mai multe ori „Pe aripile vântului”. Cum răspunde la întrebarea dacă este sau nu rasist filmul

HotNews.ro
VIDEO Dacian Cioloș a văzut de mai multe ori „Pe aripile vântului”. Cum răspunde la întrebarea dacă este sau nu rasist filmul

​​Dacian Cioloș spune că a văzut demult și „de mai multe ori” filmul „Pe aripile vântului” care a fost retras de la difuzare temporar de HBO fiind considerat rasist.

„E tot o formă extremă de abordare a lucrurilor. Asta face parte din istorie și e important să o cunoaștem. E un film artistic, e o interpretare a istoriei. Trebuie să avem înțelepciunea să privim istoria așa cum a fost și să tragem învățăminte din ea. Avem nevoie de dezbatere în societate, nu de stigmatizări extreme”, a declarat el, într-un interviu pentru HotNews.ro.

Întrebat dacă filmul este sau nu rasist din punctul său de vedere, Dacian Cioloș a răspuns: „„Pe aripile vântului” e un film care a fost făcut într-un anumit moment al istoriei, analizând un alt moment al istoriei. Punct. În epoca aceasta a internetului cred că e foarte greu să spui că interzici ceva. Că anumite platforme private fac o selecție, e alegerea lor”.

Filmul „Pe aripile vântului”, caracterizat de unii istorici revizionist, a fost retras de pe platforma HBO Max, în plină mişcare de protest contra rasismului şi a violenţelor Poliţiei care vizează persoanele de culoare în Statele Unite. De asemenea, comedia „Little Britain” a fost retrasă de pe BBC iPlayer, Netflix şi BritBox.

„Pe aripile vântului” rămâne în fruntea clasamentului filmelor cu cele mai mari încasări – 3,44 miliarde de dolari. „Lungmetrajul este produsul epocii sale şi înfăţişează prejudecăţi rasiste care erau comune în societatea americană”, a comentat, marţi, pentru agenţia de presă franceză, un purtător de cuvânt al HBO Max pentru a explica retragerea lungmetrajului cu opt premii Oscar.

Pentru HBO Max, a menţine acest film în catalogul său „fără explicaţie şi fără a denunţa acest mod de prezentare ar fi iresponsabil”. Platforma intenţionează să reia difuzarea filmul online, dar numai după o prezentare contextualizată care să resitueze opera în epoca sa.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro