Skip to content
Canicula, Foto: Juri Bizgajmer, Dreamstime.com
HARTĂ

VIDEO Directorul ANM: Ne aşteptăm ca valul de căldură să se intensifice / Temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade / Noi avertizări meteo – HARTĂ

Codul portocaliu de caniculă va fi extins duminică şi în sudul ţării, iar meteorologii se așteaptă ca valul de căldură să se intensifice, a avertizat vineri directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

  • “Ne aşteptăm ca valul de căldură să se intensifice.
  • Vorbim de temperaturi între 38 – 40 de grade şi minime care nu vor coborî sub 20 -22 de grade şi disconfortul termic va fi accentuat”, a afirmat directorul ANM vineri, la videoconferinţa cu prefecţii convocată de premierul Nicolae Ciucă pe tema măsurilor de intervenţie în contextul caniculei.

Ea a spus că avertizarea cod portocaliu de caniculă va fi extinsă duminică pentru zona de sud a ţării, respectiv Oltenia, Muntenia, sud – vestul Dobrogei, având în vedere că în această parte a ţării maximele vor fi cuprinse între 38 – 40 de grade, nopţile tropicale, iar minimele nu vor coborî sub 20 – 22 de grade. Disconfortul va fi unul accentuat, cu pragul de temperatură umezeală peste 80 de unităţi.

Directorul ANM a mai anunţat că și în următoarea lună vremea va fi caldă şi nu se vor înregistra precipitaţii:

  • “Ceea ce este semnificativ, faptul că semnalul pentru intervalul 25 iulie – 22 august rămânem pe un fond de vreme caldă şi cu semnal de deficit de precipitaţii, fapt care va accentua şi posibil se va extinde starea de secetă pedologică extremă în bună parte din ţară, aşa cum este prezentă şi la acest moment în Moldova, în Dobrogea, în Muntenia, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş şi cea mai mare parte a Transilvaniei”.

Conform sursei citate, pentru ziua de duminică, în jumătatea de nord a ţării, după orele amiezii vor fi vijelii şi averse torenţiale.

Astfel, pe 22 şi 23 iulie, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat, notează Agerpres.

Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Zonele vizate de noile avertizări de caniculă emise pentru duminică și luni

Avertizările cod galben și portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat au fost extinse vineri de meteorologi și pentru zilele de duminică și luni.

Pe parcursul zilelor de duminică (24 iulie) și luni (25 iulie) valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, spun meteorologii, care au emis avertizare cod galben pentru 11 județe.

Potrivit ANM, de marți (26 iulie) valul de căldură se va extinde din nou și va cuprinde cea mai mare parte a țării.

De asemenea, Bucureștiul și 15 județe se vor afla duminică sub cod portocaliu de caniculă.

Conform ANM, în Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei valul de căldură se va intensifica duminică. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…41 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În jumătatea de nord a țării, după orele amiezii local vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice.