Skip to content

VIDEO Dominic Fritz: „PSD testează variante în afara coaliției”. Liderul USR a convocat conducerea partidului

Președintele USR Dominic Fritz a a afirmat că disputele din comisiile reunite de buget ale Camerei Deputaților și Senatului arată că PSD vrea să testeze alte variante de majoritate parlamentară. Totodată, Fritz a anunțat că va convoca pentru luni conducerea USR, ocazie cu care va fi discutată inclusiv o eventuală cerere a PSD de înlocuire a lui Ilie Bolojan.

Întrebat dacă disputele de miercuri din comisiile de buget ar putea fi folosite de social-democrați pentru a justifica ieșirea de la guvernare, Fritz a răspuns:

„E evident pentru toată lumea că PSD a votat cu AUR o moțiune împotriva Dianei Buzoianu, să se amâne votul pentru Avocatul Poporului și astăzi au încercat să voteze cu AUR o creștere uriașă. E evident că PSD testează variante în afara coaliției. E evident că acest blocaj face parte dintr-o idee mai mare prin care PSD caută alte majorități.”

„USR va respecta acordul coaliției”

Dominic Fritz a anunțat că va convoca ședința Comitetului Politic al USR pentru luni, în care se va discuta, dacă va fi cazul, inclusiv poziționarea partidului față de o eventuală cerere a PSD de înlocuire a lui Ilie Bolojan din funcția de premier.

Fritz a spus că USR va respecta acordul coaliției, inclusiv prevederea că PNL are dreptul de a desemna premierul.

„Sunt multe voci în PNL care ştiu şi ei că povestea cu brelocul PSD-ului şi ideea de a fi brelocul PSD-ului este dăunătoare pentru Partidul Naţional Liberal. Dar, încă o dată, este o decizie pe care fiecare partid trebuie să o ia. Pentru noi este foarte clar că respectăm acest acord, nu contribuim la alte crize dincolo de cele care deja sunt în lume şi bineînţeles că ne dorim să mergem înainte cu reforme pentru România”, a spus Fritz.

„Dorința evidență a PSD de a face coaliție cu AUR”

„Poziția USR va fi definită, voi convoca Comitetul Politic pentru luni, în care vom analiza cum ne raportăm la această dorință evidentă a PSD de a face o coaliție cu AUR”, a spus Fritz.

Pe de altă parte, liderul Uniunii a estimat că actuala coaliție va rezista în continuare, chiar dacă amendamentul PSD privind Pachetul de Solidaritate a fost respins de comisii.

„Eu nu cred că această coaliție se va rupe, cred că este nevoie ca toată lumea să înțeleagă că nimeni nu are majoritate singur. Au fost multe idei ale USR care nu au fost preluate și nu ne rupem cămașa pentru asta. Mă aștept la aceeași atitudine și din partea PSD”, a comentat liderul USR, care i-a invitat pe cei de la PSD să clarifice dacă mai doresc să facă parte din coaliție sau nu.

Dominic Fritz a spus că propunerile social-democraților vin într-un context în care războiul din Iran poate duce la un puseu inflaționist, iar creșterea cheltuielilor statului, propusă de PSD, va afecta tocmai românii cu venituri reduse

„Într-un moment în care toți românii sunt îngrijorați de creșterea prețurilor, de războiul din Orientul Mijlociu, PSD alege să genereze o criză artificială. Înțeleg că PSD a încercat să testeze azi o nouă majoritate cu AUR, am înțeles din declarațiile unora că nu s-au înțeles, dar asta înseamnă că nu există acum o voință parlamentară pentru propunerile PSD (…) Întrebarea este cât trebuie să aștepte românii ca să accepte PSD că nu există majoritate pentru propunerile lor inflaționiste. (…) Suntem împotrivă pentru că orice creștere a deficitului crește prețurile și lovește fix în acești oameni pe care PSD susține că vrea să îi protejeze”, a mai spus Dominic Fritz.

A treia zi de dezbateri privind bugetul de stat a fost din nou marcată de scandal în Parlament. Un amendament al PSD a fost respins în Comisia de Buget, după ce AUR s-a abținut de la vot. Și asta de două ori. Social-democrații au acuzat apoi colegii de coaliție, USR și PNL, că „s-au agățat cu dinții de toate chichițele legislative“ pentru a refuza amendamentul, care prevede acordarea unui ajutor unic pentru pensionari. PNL și USR au criticat în repetate rânduri aceste amendamente, afirmând că nu sunt venituri la buget pentru astfel de ajutoare. Au urmat și contre între PSD și AUR, și între PSD și PNL, și între PSD și USR. Iar după mai multe episoade cu scandal și pauze, s-a decis suspendarea lucrărilor pe termen nelimitat, iar joi vor fi discuții în coaliție.