VIDEO Două incendii de pădure în zone din montane Gorj / Recomandări ale salvamontiștilor pentru turişti
Două elicoptere dotate cu echipamente de stingere intervin, duminică, pentru stingerea a două incendii de pădure care se manifestă în zone montane foarte greu accesibile din judeţul Gorj. În unul dintre locuri, focul arde de trei zile şi s-a extins pe o suprafaţă de 80 de hectare, relatează News.ro.
„De aproximativ trei zile se intervine în zona montană a comunei Padeş – Piatra Cloşanilor cu doua elicoptere Black Hawk cu sistem Bambi Bucket. Suprafaţa afectată este de aproximativ 80 de hectare şi s-au efectuat peste 200 de lansări până în acest moment”, informează duminică după-amiază Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.
Un al doilea incendiu a izbucnit, duminică, în Masivul Parâng.
„S-a efectuat un zbor de recunoaştere asupra zonei, urmând să se intervină cu un elicopter pentru că accesul echipajelor de intervenţie este foarte dificil”, precizează oficialii ISU Gorj.
Într-o postare pe reţelele de socializare, Serviciul Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj recomandă turiştilor să evite coborârea din vârful Parângul Mare către sud prin vârful Grivele, „întrucât zona este afectată de un incendiu foarte puternic care se manifestă în apropierea stânei Grivele”.