Două poduri s-au prăbușit în Rusia, provocând deraierea a două trenuri: 7 persoane au murit și peste 60 au fost rănite -VIDEO / Înalt oficial rus: „Ucraina nu mai e stat, a devenit enclavă teroristă”
Două poduri s-au prăbușit în două regiuni rusești aflate la granița cu Ucraina, provocând deraieri de trenuri, cel puțin șapte morți și zeci de răniți, au anunțat autoritățile ruse duminică dimineață, potrivit Reuters. Incidentul a fost calificat drept „sabotaj” de bloggeri militari ruși și un înalt oficial de la Moscova a susținut că Ucraina a devenit o „enclavă teroristă”.
Delegația ucraineană va prezenta părții ruse, luni, la Istanbul, o foaie de parcurs pe care o propune pentru a ajunge la o soluție de pace durabilă. Reuters a consultat o copie a documentului și a prezentat pașii și termenii prevăzuți de acesta.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dezvăluit că delegația care va fi luni la Istanbul pentru discuțiile cu partea rusă va fi condusă de ministrul apărării, Rustem Umerov, transmit AFP și Reuters.
O sursă din cardul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat, duminică, pentru The Kyiv Independent, că „peste 40” de bombardiere rusești au fost lovite în baze aeriene din profunzimea Federației Ruse, într-o operațiune a instituției.
O altă linie ferată, pe tronsonul Unecha-Zhecha din regiunea Briansk a fost avariată, fără a se înregistra victime, au anunțat căile ferate rusești duminică.
„Astăzi, la ora 10:52, pe tronsonul Unecha-Zhecha din regiunea Bryansk, în timpul unei inspecții a infrastructurii cu echipamente speciale, lucrătorii feroviari au descoperit avarii la calea ferată. Nu au existat victime. Circulația trenurilor suburbane și de călători pe acest tronson este suspendată”, a anunțat pe Telegram compania feroviară.
Prăbușirea a două poduri în regiunile rusești Kursk și Briansk, la granița cu Ucraina, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost provocată de „explozii”, au transmis anchetatorii ruși, potrivit France Presse.
În regiunea Briansk, la ora 22:50 sâmbătă, „un pod rutier s-a prăbușit în urma unei explozii”, a afirmat Comitetul de Investigații al Rusiei într-un comunicat. În regiunea Kursk, duminică, în jurul orei 03:00 noaptea, „un pod feroviar a fost, de asemenea, distrus de o explozie”, a adăugat Comitetul.
Anchetatorii ruși tratează prăbușirea celor două poduri în urma exploziilor drept „acte de terorism”, au scris duminică agențiile de stat ruse.
„Aceste acțiuni au fost clasificate ca acte de terorism”, a declarat Svetlana Petrenko, purtătoarea de cuvânt a Comitetului de Investigații, citată de agenția de presă de stat RIA.
Președintele rus Vladimir Putin a primit pe parcursul nopții rapoarte de la Serviciul Federal de Securitate și de la Ministerul Situațiilor de Urgență cu privire la incidentele care au implicat trenuri din regiunile Briansk și Kursk, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. (Reuters)
VIDEO FOTO Imagini de la locul prăbușirii celor două poduri din Rusia. Unul a căzut peste un tren de pasageri, celălalt a cedat sub locomotiva unui marfar.
Căile ferate au spus că a fost o „intervenție ilegală”, apoi au șters mesajul
Reuters nu a putut confirma în mod independent dacă cele două incidente din regiunile învecinate Briansk și Kursk, sunt legate între ele. Zonele din sudul Rusiei au fost frecvent atacate de Ucraina de la începutul războiului declanșat de Rusia.
Șapte persoane au murit și 69 au fost rănite după ce un pod rutier s-a prăbușit peste calea ferată și a deraiat un tren care se apropia, în regiunea Briansk, sâmbătă seara, au transmis Ministerul rus pentru Situații de Urgență și oficiali regionali.

Inițial, Căile Ferate Ruse au postat pe aplicația Telegram că prăbușirea podului din Briansk a fost rezultatul unei „intervenții ilegale în funcționarea transportului”, însă ulterior mesajul a fost șters.
Guvernatorul regiunii Briansk, Alexander Bogomaz, a scris pe Telegram că 47 de persoane au fost spitalizate. Printre cei răniți se află și trei copii, unul dintre ei fiind în stare gravă.
#BREAKING bridge collapse in Russia's Bryansk region near Ukraine border kills at least 7, injures 69.
— Breaking News (@TheNewsTrending) June 1, 2025
A highway bridge in Vygonichskyi district collapsed onto a Klimovo-Moscow passenger train, crushing carriages. Gov. Alexander Bogomaz reports 2 children among the injured, 1… pic.twitter.com/g9wmPNa8Ff
Prăbușirea din regiunea Kursk a avut loc duminică dimineață, în timp ce un tren de marfă traversa podul, a precizat Alexander Khinshtein, guvernator interimar al regiunii, și Căile Ferate Ruse, tot pe Telegram.
„O parte din tren a căzut pe un drum de sub pod”, a declarat Khinshtein. El a adăugat că locomotiva a luat foc, dar incendiul a fost stins rapid. Unul dintre mecanicii de locomotivă a suferit răni la picioare, iar acesta, împreună cu echipajul trenului, a fost transportat la un spital local, a mai precizat Khinshtein.
Înalt oficial rus: Ucraina nu mai e stat, a devenit enclavă teroristă
Andrei Klișas, membru de rang înalt al Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus, a declarat pe aplicația Telegram că incidentul din Briansk arată că „Ucraina și-a pierdut de mult atributele unui stat și s-a transformat într-o enclavă teroristă”.
Canalul de Telegram Baza, care publică frecvent informații din surse din serviciile de securitate și organele de aplicare a legii, a relatat, fără a furniza dovezi, că, potrivit unor informații preliminare, podul din Briansk ar fi fost aruncat în aer.
Celebrul blogger militar rus Semyon Pegov, cunoscut sub numele de War Gonzo, a calificat incidentul din Briansk drept „sabotaj”.
Ucraina nu a comentat momentan incidentul.
De la începutul războiului, în februarie 2022, regiunile Briansk, Kursk și Belgorod, aflate la granița cu Ucraina, au fost vizate constant de bombardamente transfrontaliere, atacuri cu drone și incursiuni clandestine dinspre Ucraina.
Ministerul rus pentru Situații de Urgență a precizat pe Telegram că eforturile de căutare și salvare a victimelor în incidentul din Briansk au continuat pe tot parcursul nopții, fiind mobilizați aproximativ 180 de membri ai echipelor de intervenție.
Printre cei decedați se află și mecanicul de locomotivă, au relatat agențiile de presă de stat ruse, citând cadre medicale.
