VIDEO Emanuel Ungureanu: Pericol de explozie la Maternitatea Mavromati din Botoșani din cauză că oxigenul se scurge pe lângă 21 de prize defecte
Deputatul USR Emanuel Ungureanu reclamă, pe Facebook, că există un pericol de explozie pe secția de Neonatologie a Spitalului Județean Mavromati din Botoșani din cauza scurgerilor de oxigen cauzate de 21 de prize defecte și 17 care sunt doar parțial funcționale. Acesta acuză totodată că persoana care ar trebui să se asigure că prizele să fie schimbate e ruda unei ”doamne politician foarte influentă în cercurile puterii”.
Potrivit acestuia, din cele 50 de prize pentru oxigen, 21 sunt defecte, iar 17 sunt doar parțial funcționale, iar în cazul unui incendiu, practic, ”bebelușii nu pot fi salvați și datorită faptului că pe tură este angajată o singură asistentă la 10 bebeluși”.
Acesta pune alături de mesaj și un video în care, potrivit acestuia, se poate auzi cum oxigenul se scurge pe lângă prizele defecte.
Postarea integrală a deputatului:
- PERICOL DE EXPLOZIE la Maternitatea Mavromati din Botoșani! Priviți IMAGINILE!
- Am primit acum câteva minute aceste imagini de pe secția de Neonatologie a Spitalului Județean Mavromati din Botoșani.
- Un angajat al secției m-a avertizat că secția de terapie intensivă unde sunt îngrijiți zeci de nou-născuți este în pericol de incendiu datorită acumulărilor excesive de oxigen cauzate de cele 21 de prize defecte !!!
- Se poate vedea în imagini și creșterea concentrației de oxigen din secția ATI nou-născuți!
- Atenție!
- Din cele 50 de prize pentru oxigen, 21 sunt defecte, iar 17 sunt doar parțial funcționale.
- Se poate vedea și auzi pe imagini cum oxigenul se scurge pe lângă prizele defecte!!!
- În caz de incendiu catastrofal, practic, bebelușii nu pot fi salvați și datorită faptului că pe tură este angajată o singură asistentă la 10 bebeluși!
- Angajații secției au sesizat și cerut încă din primăvara anului 2020 inlocuirea prizelor de oxigen defecte, fără rezultat!!!
- Public aceste imagini și pentru că, din informațiile mele, cel care ar trebui să supravegheze ca instalația de oxigen să fie funcțională și prizele să fie schimbate, este chiar șeful serviciului tehnic, văr drept cu o doamnă politician foarte influentă în cercurile puterii.
- Rog public, în calitate de deputat și membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților intervenția corpului de control al Ministerului Sănătății și al primului ministru dar și al IGS.
- Este necesar un control urgent la Maternitatea Mavromati din Botoșani pentru a evita un alt incendiu care a distrus Maternitatea Giuleșt,tragedie în care au murit 3 nou-născuți!