VIDEO „Epic Iran”, prima expoziție britanică în aproape un secol despre vasta și îndelungata artă persană
Muzeul londonez Victoria & Albert (V&A Museum) găzduiește în această vară galeria „Epic Iran” („Iran de poveste”), prima expoziție britanică în aproape un secol ce-și propune să ofere o privire asupra modului în care vasta cultură a Iranului s-a dezvoltat de-a lungul a mii de ani. Iar custodele expoziţiei speră totodată că va fi o modalitate prin care vizitatorii să poată reflecta dincolo de recentele tensiuni ale Teheranului cu Occidentul, relatează MSN.com.
Când o amplă expoziție de artă persană a fost deschisă la Londra în anul 1931 era prima dată când Marea Britanie avea șansa să studieze îndeaproape cultura unei țări puțin înțelese de către non-iranieni. (Abia câțiva ani mai târziu numele Iran avea să-l înlocuiască pe cel consacrat până atunci – Persia), notează sursa citată.
Custodele Tim Stanley de la V&A Museum spune că este regretabil că Marea Britanie a așteptat apoi alți 90 de ani pentru a explora din nou artefactele multidiverse și fascinante ale Iranului. Noua expoziție londoneză, pe care el o co-organizează, acoperă cinci milenii de istorie și cultură.
„Am început de pe la circa 5200 î.Hr., întrucât aceasta este cea mai veche perioadă din care textele scrise tind să supraviețuiască. Și folosim aproximativ 300 de piese pentru a reconstitui istoria artelor și designului în Iran. Am simțit că persistența și continuitatea culturii iraniene deseori nu este apreciată”.
„Chiar și în Iran istoria e împărțită mai întâi în antichitate, apoi perioada islamică începând cu mijlocul secolului VII d.Hr. Sperăm cu această expoziție că oamenii vor afla despre întreaga cultură, până la ce se întâmplă astăzi. E un mod de a ne uita dincolo de titlurile de presă, care atât de adesea se referă numai la conflicte”, a afirmat Tim Stanley.
Expoziția „Epic Iran” va fi deschisă la V&A Museum până pe 12 septembrie.