Sari direct la conținut

VIDEO „Este absolut scandalos”. Rușii de rând, furioși după ce Apărarea rusă a doborât o dronă ucraineană peste casele oamenilor din Tula

HotNews.ro
Apararea aeriana rusa a doborat o drona ucraineana peste casele oamenilor din Tula, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia
Apararea aeriana rusa a doborat o drona ucraineana peste casele oamenilor din Tula, Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia

Locuitorii micului oraș rusesc Kireyevsk, din regiunea Tula, și-au exprimat luni șocul și furia, după ce o presupusă dronă ucraineană a fost doborâtă peste casele lor, dărâmând acoperișuri și tavane și punându-le viața în pericol, relatează Reuters.

„Este absolut scandalos să-l doboare peste o zonă rezidențială. Există un câmp la doar 500 de metri de aici. Ar fi putut să-l doboare acolo. De ce peste casele noastre? Oamenii au fost răniți”, a spus Elena, în vârstă de 35 de ani, o localnică care, la fel ca alții, a refuzat să își dea și numele de familie.

„Dacă copiii ar fi fost acasă? Ar fi fost uciși. Nimeni nu s-a gândit la asta. S-a permis să se întâmple. Pur și simplu nu le pasă. Nu am altă explicație.”

Ministerul rus al Apărării a declarat duminică că a dezactivat electronic o dronă ucraineană, care a deviat cursul și s-a prăbușit peste Kireyevsk, un oraș de aproximativ 25.000 de locuitori la 220 km sud de Moscova.

Un echipaj de filmare Reuters a văzut mai multe case ale căror acoperișuri din țiglă sau tablă ondulată au fost distruse, iar ferestrele sparte, deși principalul loc de impact a fost închis presei.

Serviciile de urgență au declarat duminică că la locul exploziei s-a format un crater mare. Agenția de știri de stat TASS a citat duminică oficiali locali spunând că trei persoane au fost rănite, dar niciuna grav.

Rușii spun că acum simt războiul pe pielea lor

„Eram obișnuiți să vedem aceste lucruri online, dar acum le-am simțit pe pielea noastră. Acum știm cum este”, a spus Iuri Ovcinnikov, care se afla acasă cu soția sa în momentul impactului. „Toată casa s-a cutremurat”.

„Am absolvit o academie de aviație; specializat pe sistemele de control al aeronavelor, așa că știu cum funcționează. De ce nu au doborât-o, mă întreb? Au fost prinși dormind. Și ar trebui să fie sinceri în privința asta”.

Svetlana, în vârstă de șaptezeci de ani, a plâns cu hohote în timp ce privea deteriorarea propriei ei case: „Nu știm ce să facem. Intru în casa mea – podeaua crăpată, pereții crăpați. Mi-e frică să intru”.

Kievul nu a răspuns la o solicitare de a comenta subiectul. De obicei, nu comentează rapoartele despre atacuri în interiorul Rusiei.

Șaisprezece case, inclusiv zece blocuri ar fi fost parțial avariate, a declarat serviciul de presă al guvernului regional, potrivit unui articol Tass de duminică seara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro