Sari direct la conținut

VIDEO Furie în China. Un chirurg i-a dat trei pumni unei paciente în timpul operației

HotNews.ro
medici în sala de operație, Foto: Jochen Sand / Mood Board / Shutterstock Editorial / Profimedia
medici în sala de operație, Foto: Jochen Sand / Mood Board / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un videoclip cu un doctor care lovește o pacientă în timpul operației a devenit viral în China. Chirurgul a fost suspendat, iar managerul spitalului a fost demis.

O înregistrare video făcută de o cameră de supravheghere a unei operații care a avut loc în 2019 arată cum un chirurg de la Spitalul Aier din orașul Guigang lovește un pacient în timpul unei operații, potrivit Shine.

Directorul general al unui spital din sudul Chinei a fost demis, iar un chirurg suspendat, a anunțat vineri Aier China, după ce înregistrarea video a stârnit indignarea opiniei publice.

În videoclipul postat de un utilizator Weibo se vede chirurgul care a lovit o pacientă în cap de cel puțin trei ori în timp ce o opera la ochi.

Bloggerul care a publicat înregistrarea a spus că pacienta a scos zgomote pe masa de operație din cauza durerii. Cu toate acestea, în loc să o calmeze pe pacientă, medicul a lovit-o cu pumnul în cap. După operație, pacienta a orbit la ochiul stâng. Când familia ei a început să caute răspunsuri, medicul a negat că a lovit-o pe pacientă.

Spitalul a emis joi seară un comunicat de presă în care a precizat că incidentul a avut loc pe 12 decembrie 2019, iar pacienta, o femeie în vârstă de 82 de ani, a resimțit un disconfort în timpul operației din cauza anesteziei locale. Ea își întorcea frecvent capul și ochii, ceea ce ar fi putut duce la complicații, a susținut unitatea medicală.

Deoarece pacienta nu putea vorbi decât un dialect local și nu a răspuns la avertismentele în mandarină ale medicului, chirurgul „a tratat-o pe pacientă în mod brutal într-o situație de urgență”.

După incident, medicul și pacientul au rezolvat neînțelegerea și au ajuns la o înțelegere, a mai precizat Spitalul.

Cu toate acestea, Aier China a declarat că spitalul nu a raportat incidentul la sediu, iar comportamentul medicului a fost împotriva regulilor medicale. Joi, Aier China a anunțat demiterea directorului general al spitalului și suspendarea chirurgului pentru „încălcări grave ale regulamentelor grupului”.

Aier China nu a răspuns la acuzația potrivit căreia medicul ar fi agresat-o pe pacientă, provocându-i pierderea vederii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro