Sari direct la conținut

VIDEO Imaginea armatei ruse? Ucrainenii au surprins din dronă un soldat rus ce îngheață de frig pe front

HotNews.ro
Soldatul rus dardaie de frig pe front, Foto: Captura video
Soldatul rus dardaie de frig pe front, Foto: Captura video

O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare arată cum operatorii de drone ucraineni au surprins un soldat rus ce zace dârdâind de frig în mijlocul unui câmp.

Înregistrarea video de doar 14 secunde nu lasă loc de prea multe comentarii, ea arătând cum soldatul rus a încercat să își construiască un fel de culcuș improvizat în mijlocul vegetației joase.

Nu este clar ce s-a întâmplat în continuare, dacă operatorii de drone ucraineni au lansat o grenadă asupra bărbatului, cum s-a întâmplat în alte situații de acest fel, și înregistrarea a fost tăiată pentru a nu arăta un moment care ar putea fi considerat șocant de unii comentatori.

O altă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare încă din luna noiembrie a anului trecut a surprins cum unii dintre soldații ruși au încercat să scape de frig prin săparea unor gropi în pământ și construirea unor poziții improvizate în care ucrainenii au lansat grenade din dronă.

Tehnica lansării unor grenade de mână din drone comerciale de mici dimensiuni a fost perfecționată de militarii ucraineni de-a lungul lunilor ce au trecut de la declanșarea invaziei rusești pe 24 februarie, ea fiind folosită inclusiv împotriva tancurilor forțelor de invazie.

Soldații ruși se plâng de condițiile de pe front și echipamentele primite

Recruții ruși încorporați după 21 septembrie, când președintele Vladimir Putin a anunțat decretarea mobilizării parțiale, au publicat numeroase înregistrări video pe rețelele de socializare încă disponibile în Rusia în care prezintă și se plâng de echipamentele primite, instruirea de care au parte sau condițiile în care sunt cazați.

În unele dintre înregistrări ei acuză de asemenea că nu li s-au acordat banii promiși de către autorități în momentul anunțării mobilizării sau când s-au înrolat voluntar, înainte de 21 septembrie.

Inclusiv militari din Bașchiria, una dintre cele mai sărace regiuni ale Rusiei, au relatat cum au fost trimiși în luptă să moară pe capete cu echipamente de proastă calitate.

Săptămâna aceasta președintele rus Vladimir Putin a dat din nou asigurări că toate problemele legate de echipamentele soldaților ruși sunt pe cale de a fi rezolvate, după ce numeroasele lipsuri relatate de aceștia au declanșat critici în Rusia.

În acest sens, Putin l-a numit în data de 26 decembrie pe Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai vocali susținători ai războiului din Ucraina, în funcția de prim-adjunct al Comisiei Militaro-Industriale, un organism permanent creat „pentru a organiza politica de stat în domeniul complexului militar-industrial, sprijinul militar-tehnic pentru apărare, securitate națională și aplicarea legii”.

Putin însuși ocupă funcția de președinte al comisiei, din aceasta mai făcând parte ministrul Apărării Serghei Şoigu, şeful Statului Major General Valeri Gherasimov, secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patrușev, şefii Serviciului de Informaţii Externe, FSB, Gărzii Naţionale şi alţii.

Urmărește ultimele evoluții din a 323-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro