VIDEO Imagini din hipermarketul din Harkov arată momentul atacului rus. „Angajații își făceau treaba”
Bilanțul atacului rus asupra hipermarketului din Harkov de sâmbătăa ajuns duminică la prânz la 14 morți și 43 de răniți. Imagini suprinse de camerele de supraveghere arată momentul în care bombele ghidate rusești lovesc clădirea, în timp ce angajații erau total nepregătiți, făcându-și treaba ca în orice altă zi.
Poliția Națională a Ucrainei a publicat un videoclip care surprinde momentul în care bombele rusești au lovit hipermarket de bricolaj din Harkov, arătând oameni înăuntru în momentul atacului.
- „Nu au fost găsite încă trupurile a șapte morți, care sunt căutate de rude și colegi. Sunt considerate dispărute. La fel precum celor ale căror rămășițe le-am descoperit deja, dar încă lucrăm la identificarea lor prin teste ADN… Videoclipul cu care lucrează în prezent anchetatorii arată momentul atacului. Arată clar că oamenii erau complet nepregătiți pentru un astfel de atac; erau la locurile lor de muncă și își făceau treaba. Acum analizăm fiecare minut al înregistrării CCTV”, a spus Serhii Bolvinov, șeful departamentului de investigații din regiunea Harkov, potrivit Ukrainska Pravda.
Atenție! Imagini cu posibil impact emoțional
Поліція показала „Епіцентр” зсередини у момент російського удару pic.twitter.com/R2yhvqfIFr
— Українська правда ✌️ (@ukrpravda_news) May 26, 2024
Două bombe ghidate au lovit hipermarketul Epicentr DIY într-o zonă rezidențială a orașului sâmbătă după-amiază, a declarat guvernatorul regional Oleg Sîniehubov la televiziunea națională.
Atacul a provocat un incendiu masiv, cu o coloană de fum gros, negru, care se ridică la sute de metri în aer.
43 de persoane au fost rănite, a declarat procuratura locală, adăugând că zece dintre cei doisprezece morți nu au fost încă identificați.
Primarul din Harkov, Igor Terehov, a declarat că aproximativ 120 de persoane se aflau în magazinul de bricolaj când au căzut bombele.
„Atacul a vizat centrul comercial, unde erau mulți oameni – acesta este în mod clar terorism”, a spus Terehov.
Într-o postare pe Telegram, ministrul de Interne al Ucrainei, Igor Klimenko, a declarat că 16 persoane sunt încă date dispărute după atac.
Săptămâna trecută s-a înregistrat o creștere a atacurilor rusești asupra orașului, după ce trupele ruse au trecut graniță, deschizând un nou front.
Rusia a bombardat Harkov, care se află la mai puțin de 30 de kilometri de granița sa, pe tot parcursul războiului, ajungând la periferie într-o încercare eșuată de a-l captura în 2022.
- Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro.