Sari direct la conținut

VIDEO Imagini emoționante în fața Buckingham Palace. Mulțimea înlăcrimată a cântat God Save the Queen în amintirea reginei Elisabeta a II-a

HotNews.ro
Oameni adunati in fata Palatului Buckingham, dupa ce a fost anuntat decesul Reginei Elisabeta a II-a, Foto: Jack Dredd / Shutterstock Editorial / Profimedia
Oameni adunati in fata Palatului Buckingham, dupa ce a fost anuntat decesul Reginei Elisabeta a II-a, Foto: Jack Dredd / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mii de oameni adunați în fața Palatului Buckingham din Londra au cântat în lacrimi „God Save the Queen” într-o imagine emoționantă, după moartea Reginei Elisabeta a II-a, relatează Reuters.

Un curcubeu s-a arcuit pe cerul Londrei cu puțin timp înainte ca oamenii să cadă într-o tăcere uluită, în timp ce palatul cobora drapelul Union Jack până la jumătate, semnificând moartea monarhului.

„Am crescut cu ea fiind mereu acolo”, a spus consultantul Margaret Parris, în timp ce lacrimi îi curgeau pe obraji.

Ea a călătorit 32 km până la palat după ce a auzit că regina se simte rău.

Starea de spirit de pe esplanada din fața Palatului Buckingham era foarte diferită în urmă cu trei luni, când regina și-a făcut apariția pe balcon în urale uriașe ale celor care se bucurau de jubileul de platină, care au marcat 70 de ani pe tron.

Joi, un sentiment de anxietate s-a transformat în șoc când a fost anunțată vestea morții ei.

Palatul a postat un anunț oficial pe porțile de afară, pe care londonezii și turiștii au insistat să-l vadă.

Mii de oameni continuau să vină la palat, unii cu flori în mâini.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro