VIDEO Incendiu violent în centrul oraşului australian Sydney
Peste 100 de pompieri luptau joi împotriva unui incendiu violent izbucnit în centrul oraşului australian Sydney, care a devastat un imobil de şapte etaje şi ameninţa imobile vecine, în cartierul Surry Hills, relatează AFP.
Pompierii erau pe cale să controleze focul după două ore de eforturi, relatează News.ro.
Blocul, situat în apropierea Gării Centrale, era dezafectat.
Flăcări aproape cât blocul de înalte s-au ridicat din clădire, precum şi un fum dens.
O bucată de zid de la ultimul etaj al clădirii a căzut la sol, în apropierea unei camionete calcinate, potrivit unei înregistrări video difuzate de salvatori.
„Clădirea este pe cale să se surpe, iar focul începe să se extindă la mai multe clădiri vecine, inclusiv (imobile) locuite”, au avertizat pompierii din statului New Soth Wales.
„Peste 100 de pompieri şi 20 de vehicule, provenind din mai multe cazărmi, continuă efortul de a stinge incendiul”, anunţau într-un comunicat pompierii după căderea nopţii.
Două imobile vecine, de asemenea aparent goale, au fost atinse de incendiu, au anunţat pompierii.
„Echipele noastre au stins focare mai mici care ameninţau să se extindă la imobile din jur, inclusiv clădiri locuite”, au anunţat ei.
Intervenţia pompierilor urma să continue în noaptea de joi spre vineri, au precizat ei.
Un pompier a fost rănit uşor în timpul intervenţiei, au anunţat salvatorii, care au precizat că nu există răniţi în rândul populaţiei, îndemnată ”să evite sectorul în timpul operaţiunilor”.
Presa locală scrie că această clădire, distrusă de flăcări, era o clădire protejată, o fostă fabrică de pălării.
Cauzele incendiului erau necunoscute imediat.