Sari direct la conținut

VIDEO Interviul în care Macron îl critică pe Putin, difuzat într-o secție de votare din Moscova

HotNews.ro
Vladimir Putin, discurs în fața națiunii, Foto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia
Vladimir Putin, discurs în fața națiunii, Foto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia

Fragmente dintr-un interviu televizat al preşedintelui francez Emmanuel Macron, în care a catalogat Rusia drept „adversară”, erau difuzate vineri, într-o secţie de votare din Moscova, în cadrul alegerilor prezidenţiale ruse, care se desfăşoară până duminică, în urma cărora Vladimir Putin urmează să rămână încă şase ani la Kremlin, relatează BFMTV, potrivit News.ro. Imaginile cu Macron au fost surprinse de Reuters.

Emmanuel Macron a catalogat, joi seara, în acest interviu acordat posturilor TF1 şi France2, Rusia drept „adversară” şi nu „inamică” şi şi-a reiterat sprijinul faţă de Ucraina.

Însă „noi nu suntem în război cu Rusia”, a precizat el.

El a apreciat că omologul său rus este „prins într-o derivă personală, represivă şi autoritaristă în ţara sa”.

Vladimir Putin, care candidează la al cincilea mandat, a declarat că este pregătit să folosească arma nucleară, în cazul unui atac, într-un interviu acordat miercuri agenţiei ruse de presă RIA Novosti şi televiziunii publice ruse Rossiya 1.

Imaginile din interviul şefului statului francez sunt difuzate în timp ce ruşi sunt prezenţi în secţia de votare pentru a vota.

„Nu este deloc un lucru inofensiv. Nu e ca şi cum şeful secţiei ar fi spus «ia să pornesc televizorul să mai treacă timpul». Nu, în realitate este aproape un afiş electoral. Aveţi faţa lui Emmanuel Macron care este «inamicul» Rusiei lui Putin”, a analizat un editorialist politic internţaional al BFMTV, Patrick Sauce.

Macron, luat la ochi după declarațiile privind trupele NATO în Ucraina

Preşedintele francez Emmanuel Macron a devenit oaia neagră a propagandei ruse de mai multe zile, după ce a făcut declaraţii despre o eventuală trimitere de trupe din Occident la sol în Ucraina.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care altădată se declara „liberal” şi care a devenit un adversar feroce al „taberei opuse” după ce Putin a invadat Ucraina, în februarie 2022, l-a atacat imediat dur pe şeful statului francez.

El a ameninţat voalat securitatea lui Emmanuel Macron în cazul în care se duce la Kiev.

Medvedev a ironizat fiecare amânare a vizitei lui Macron în Ucraina, anunţată iniţial în februarie, apoi la „jumătatea lui martie”, iar apoi în „următoarele săptămâni”.

„Este un laş”, l-a atacat el pe X, într-un mesaj extrem de vulgar.

Emmanuel Macron a dezminţit joi seara orice legătură cu securitatea sa în amânarea acestei vizite.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro