Sari direct la conținut

VIDEO Iohannis: Abia aștept să treacă moțiunea și să scăpăm de PSD / Orban: Primul om de stat adevărat de după Revoluție este Klaus Iohannis

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: PNL
Klaus Iohannis, Foto: PNL

Președintele Klaus Iohannis dă șanse moțiunii de cenzură a PNL să treacă de votul Parlamentului. „Abia aștept să treacă moțiunea și să scăpăm de PSD”, a spus șeful statului la reuniunea liberalilor din Ardeal, adăugând că o guvernare liberală poate reda încrederea românilor.

„Avem nevoie de o guvernare performantă pentru români și România. O astfel de guvernare poate s-o livreze PNL. Momentul vine și vine repede. Trebuie să facem un lucru foarte greu, să recâștigăm încrederea românilor.(…) Ceea ce trebuie să facem noi este să reconstruim România și o s-o facem împreună. Întrebarea legitimă care se pune acum este putem? (sala răspunde – da – n.r.) Putem împreună. Și am dovedit-o”, a spus Iohannis, exprimându-și speranța că, după europarlamentare, liberalii vor câștiga și următoarele runde de alegeri.

Klaus Iohannis:

  • Sunt foarte bucuros pentru că putem împreună să pregătim viitorul României. Împreună vom face viitorul României. Am început foarte bine, ați început cu acțiunea de strângere de semnături și eu vă mulțumesc. Ați fost și harnici, și convingători și ați reușit să strângeți pentru candidatura mea un număr enorm de semnături.
  • Am avut bucuria să trăiesc azi câteva evenimente foarte frumoase aici în Cluj.
  • Deschiderea anului unversitar mi-a dat ocazia să mă întâlnesc cu foarte mulți oameni și ei așteaptă de la noi să rezolvăm problemele României. Acest lucru nu e simplu.
  • Unde stăm? Stăm foarte prost. În decembrie 2016, românii au considerat că e bine și nu e bine să meargă la vot. Cei care s-au dus au crezut, în bună parte, minciunile PSD.
  • PSD promisese numai lapte și miere. Dar, ghinion, cum a spus unul, nu a fost așa.
  • Și-au dat singuri jos guverne, și-au dat cu stângul în dreptul. Realitatea guvernării nu s-a îmbunătățit. Am ajuns acum să avem un guvern care reușește contraperformanță după contraperformanță. Aceste eșecuri ale PSD-iștilor ne dor.
  • Fără PSD, României i-ar fi fost mult, mult mai bine. PSD a ținut România în loc.
  • Guvernul PSD refuză să se prezinte în Parlament pentru a obține un vot de validare, nemaivăzut, nemaiauzit.
  • Guvernul propune pentru funcții europene importante persoane nepotrivite.
  • Rușine, PSD!
  • Eu am făcut ce putea un președinte să facă.
  • Abia aștept să treacă moțiunea și să scăpăm de PSD.
  • După ce scăpăm de acest guvern eșuat ce e de făcut?
  • Avem nevoie de investiții, de oameni competenți în administrație, o legislație care încurajează investorii, avem nevoie de o guvernare performantă pentru români și România. O astfel de Guvernare poate s-o livreze PNL. Momentul vine și vine repede.
  • Trebuie să facem un lucru foarte greu, să recâștigăm încrederea românilor. Au fost dezamăgiți.
  • Ceea ce trebuie să facem noi este să reconstruim România și o s-o facem împreună. Întrebarea legitimă care se pune acum este putem? (sala răspunde – DA) Putem împreună. Și am dovedit-o. Am început foarte bine această serie de alegeri. Pe 26 mai am câștigat enorm. Nu doar la europarlamentare PNL a ieșit pe primul loc, am câștigat referendumul pentru o Românie onestă.

Ludovic Orban:

  • Există un mit de vreo 30 de ani, mitul Grupului de la Cluj, format din Rus, Dâncu, Maior, niciodată nu au făcut mare brânză, pentru că ei erau din PSD și PSD nu o să accepte să fie conduși de cineva din Ardeal.
  • Există un alt grup de la Cluj, care nu e așa de notoriu, dar care are consistență. Un grup în care sunt Boc, Bogdan, Oros și alții, acest grup de la Cluj va putea face ceva pentru România pentru că este în PNL.
  • După opinia mea, primul om de stat adevărat de după Revoluție este Klaus Iohannis. Un om de stat e un om care înțelege lumea în care trăim și dă direcția corectă pentru țara pe care o conduce.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro