VIDEO Israelul bombardează suburbiile sudice ale Beirutului. Momentul atacului într-un cartier de blocuri
- Andrei Georgescu
Armata israeliană a continuat, vineri, bombardamentele intense asupra unei zone din apropierea Beirutului. Presa străină a publicat imagini cu momentul în care un bloc se prăbușete într-un cartier de blocuri, în urma loviturilor. O intensificare a confruntărilor ar putea submina și mai mult eforturile de încetare a focului, notează The New York Times.
Armata israeliană a emis noi avertismente de evacuare imediat după zorii zilei de vineri, iar bombardamentele au început la scurt timp după aceea. Loviturile aeriene ale Israelului au vizat o zonă aflată la sud de capitala libaneză în care gruparea militantă Hezbollah deține controlul.
De asemenea, a fost lovită o clădire din apropierea uneia dintre cele mai aglomerate intersecții din capitala libaneză, din cartierul Tayouneh, The Guardian.
În ultima săptămână, armata israeliană și-a amplificat atacurile ariene în sudul Liban. Există semne că și invazia terestră a Israelului se extinde. Joi, armata a declarat că trupele sale desfășoară operațiuni terestre împotriva „mai multor ținte inamice noi” din zonă. În aceeași zi, mai multe centre de comandă aparținând unității de elită Radwan a Hezbollah au fost atacate în orașul Nabatieh.
Escaladarea violențelor amenință să submineze eforturile diplomatice ale SUA de a opri conflictul dintre Israel și Hezbollah, care este susținut de Iran. Administrația Biden a reînnoit eforturile în acest sens, după ce rundele repetate de schimburi diplomatice din ultimul an au eșuat, notează NYT.
Un important oficial iranian, Ali Larijani, s-a întâlnit vineri cu oficiali libanezi la Beirut pentru a discuta despre eforturile de încetare a focului, a declarat Ambasada Iranului în Liban. Hezbollah este cel mai puternic apropiat regional al Iranului, iar orice acord diplomatic ar fi aproape sigur condiționat de aprobarea Teheranului.
Israelul a început o campanie militară intensificată împotriva Hezbollah în septembrie, la aproape un an după ce gruparea a lansat rachete în Israel în semn de solidaritate cu Hamas în Gaza. Ofensiva israeliană a declanșat o criză umanitară în Liban, strămutând aproape un sfert din populație și afectând sistemul de sănătate al țării.