Sari direct la conținut

VIDEO Klaus Iohannis, primit de preşedintele din Chile. Cei doi șefi de stat au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă

HotNews.ro
Klaus Iohannis, vizită oficială în Chile, Foto: Presidency.ro
Klaus Iohannis, vizită oficială în Chile, Foto: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă după-amiază, de preşedintele Republicii Chile, Gabriel Boric, cei doi șefi de stat anunțând semnarea unui memorandum privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă.

După convorbiri tête-à-tête şi convorbiri oficiale, președintele Klaus Iohannis și omologul său chilian Gabriel Boric au semnat un memorandum privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă. Ulterior, cei doi şefi de stat au susținut declaraţii de presă comune.

Declarațiile lui Klaus Iohannis:

  • „Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu astăzi în vizită oficială în Republica Chile, unul dintre prietenii tradiționali ai României în regiunea Americii Latine și un partener economic cu un potențial important.
  • Avem o relație îndelungată, caracterizată prin respect și încredere reciprocă, iar în anul 2025 vom sărbători 100 de ani de relații diplomatice.
  • Există perspective promițătoare de extindere a relațiilor noastre bilaterale pe multiple planuri și am convenit ca în perioada următoare să dezvoltăm cooperarea în domenii importante atât pentru România, cât și pentru Chile. Mă refer la dezvoltarea schimburilor comerciale și a investițiilor, la energie verde, mediu și schimbări climatice, la protecție civilă, educație, cultură, cercetare, inovare, dar și digitalizare.
  • Am convingerea că vom continua să lucrăm împreună pentru a încuraja oamenii de afaceri din Chile și din România să demareze proiecte comune atât în plan bilateral, cât și pe piețe terțe.
  • Am încurajat, totodată, și dezvoltarea de parteneriate între autoritățile locale din cele două țări.
  • De asemenea, cu prilejul acestei vizite, a fost semnat un memorandum de colaborare între cele două instituții responsabile de gestionarea situațiilor de urgență și, din discuțiile pe care le-am avut, înțeleg că există dorința reciprocă de a învăța unii de la alții, fiecare se pricepe la anumite domenii foarte bine.
  • Mă bucur să putem anunța și decizia de a înființa în cursul acestui an primul lectorat de limba română de pe continentul latino-american, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române.
  • Am discutat, totodată, și despre evoluțiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare. Nu este întâmplător faptul că atât pentru România, cât și pentru Europa, Chile ocupă un loc privilegiat, având în vedere rolul activ pe care îl joacă în menținerea securității și a stabilității la nivel regional și global.
  • România, ca și Chile, este interesată de soluționarea situațiilor de criză din lume prin dialog, prin instrumente multilaterale și prin respectarea dreptului internațional.
  • Avem o misiune comună în ceea ce privește apărarea democrației în fața amenințărilor, inclusiv a riscurilor hibride.

„Comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina”

  • În cadrul discuțiilor de astăzi, am prezentat președintelui Boric evaluările și poziția României ca stat vecin al Ucrainei în privința războiului de agresiune declanșat de Rusia.
  • Acesta, războiul, are consecințe serioase asupra securității României și în plan european, dar are efecte și la nivel global, inclusiv până în Chile.
  • Am convenit că vom continua să lucrăm împreună în forurile multilaterale pentru condamnarea războiului și pentru promovarea ordinii internaționale bazate pe norme.
  • Trebuie să fie clar pentru toată lumea, Rusia a încălcat prin forță suveranitatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Carta ONU. Comunitatea internațională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea rusă și pentru a-și redobândi suveranitatea și libertatea.
  • Un alt subiect discutat a vizat relația dintre Chile și Uniunea Europeană. Domnule președinte, Chile poate conta pe România în ceea ce privește promovarea și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu Uniunea Europeană.
  • Summitul dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene, prevăzut să aibă loc în această vară, va fi un moment istoric.
  • Instrumentele europene, precum Global Gateway, oferă oportunități concrete și voi încuraja autoritățile și companiile românești să se implice suplimentar în implementarea lor, în favoarea Chile.
  • Înainte de a încheia, vreau să reamintesc un moment important din istoria comună. România a fost primul stat care a oferit azil politic chilienilor.
  • În total, peste 6.000 de refugiați din Chile au tranzitat România, circa 2.000 dintre aceștia stabilindu-se în țara noastră, care a devenit a doua lor casă. Povestea acestora reprezintă, domnule Președinte, un liant al relațiilor româno-chiliene.
  • Astfel, astăzi tocmai am plăcerea de a înmâna o serie de documente de arhivă, mărturii ale acelei perioade.
  • Îi mulțumesc președintelui Boric pentru discuțiile foarte bune și i-am adresat invitația de a face o vizită în România.
  • Sunt convins că, în viitor, relațiile româno-chiliene se vor consolida, cu beneficii reciproce pentru statele și cetățenii noștri. Vă mulțumesc!”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă după-amiază, de preşedintele Republicii Chile, Gabriel Boric. Ceremonia oficială de primire a şefului statului român de către preşedintele chilian a avut loc la Palatul La Moneda din Santiago de Chile.

Preşedintele Klaus Iohannis a început, sâmbătă, vizita oficială în Chile, cea de-a doua ţară pe care o vizitează în turneul început marţi. Programul mai include un dejun oficial.

Conform Agerpres, din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Cosmin Marinescu, Daniela Bârsan şi Delia Dinu, consilierul de stat Sandra Pralong şi ambasadorul României în Chile, Floricel Paul Mocanu.

Vizita oficială în Chile, prima de acest nivel în ultimii zece ani, este a doua etapă a turneului pe care preşedintele României îl efectuează în America de Sud, până pe 26 aprilie.

Marţi şi miercuri, şeful statului s-a aflat în vizită în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani. Cu acest prilej el s-a întâlnit, la Brasilia, cu omologul său Luiz Inacio Lula da Silva, iar la Rio de Janeiro cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Şeful statului îşi va încheia turneul sud-american cu o vizită oficială în Argentina, prima de acest nivel în ultimii 30 de ani.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro