Sari direct la conținut

VIDEO Laszlo Borbely despre gazele de sist: Nu dau niciun acord daca nu sunt total convins ca nu dauneaza mediului

HotNews.ro

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declara ca nu va da niciun acord de mediu pentru vreo companie petroliera care va dori sa exploateze gazele de sist decat daca va fi in totalitate convins ca nu dauneaza mediului, adaugand ca deocamdata nu are aceasta convingere, transmite Mediafax.

Intrebat joi, intr-o conferinta de presa la Oradea, in ce stadiu sunt exploatarile de gaze de sist, intrucat Agentia Nationala de Resurse Minerale a eliberat acorduri petroliere de explorare si exploatare a acestor gaze inclusiv in judetul Bihor, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a raspuns ca nu a dat nicio aprobare in acest sens.

„Eu n-am dat aprobare pentru niciun fel de incepere de lucrari. Ministerul Mediului nu are niciun document prin care cineva sa spuna ca vrea sa porneasca vreo lucrare pe gaze de sist”, a declarat Borbely, sustinand ca, deocamdata, in Romania, nicio companie petroliera nu poate incepe sa foloseasca fractionarea hidraulica pentru a capta gazele de sist.

Potrivit ministrului, in momentul in care companiile vor dori sa inceapa lucrarile efective, vor avea nevoie de un acord de mediu.

„Atunci pornim studiul de impact, adunam studii si facem cercetare”, a afirmat ministrul, adaugand ca, desi exista tari europene care extrag aceste gaze de sist si ca SUA isi asigura 48% din consum prin aceste gaze, el nu va da niciun acord daca nu este in totalitate convins ca tehnica nu dauneaza mediului.

„Personal, am mari retineri (fata de extragerea gazelor de sist – n.r.), pentru ca se face o fractionare hidraulica, inseamna o cantitate foarte mare de apa care se pompeaza. Si are unele urmari care tin de activitatea seismica”, a declarat Borbely.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/0346db23fb4e41d86303272e5decdb5b/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Directorul pentru Romania al companiei Chevron, Thomas Holst, anunta, la sfarsitul anului trecut, la Bucuresti, ca gigantul petrolier american va incepe in 2012 forajul in Romania, in cautarea de gaze neconventionale.

In Romania, Chevron detine un perimetru de explorare a gazelor la Barlad.

Presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, Alexandru Patruti, spunea si el la acea data ca rezervele sigure de gaze naturale ale Romaniei, estimate sa acopere consumul pentru inca 15 ani, ar putea fi completate cu depozite de gaze neconventionale.

Chevron a avut insa probleme cu operatiunile din Bulgaria. La jumatatea lunii ianuarie, guvernul bulgar a anuntat ca a anulat licenta Chevron de explorare a zacamintelor gazelor de sist si ca pregateste o lege pentru interzicerea totala a acestui tip de foraje, din cauza temerilor legate de impactul asupra mediului.

Executivul de la Sofia a decis ca Chevron poate efectua prospectiuni pentru petrol si gaze in nord-estul Bulgariei, dar numai prin folosirea unor tehnici conventionale de forare, si nu a fracturarii hidraulice, care consta in injectarea de apa amestecata cu nisip si chimicale la mare presiune in formatiunile de sist si care, potrivit ecologistilor, distruge panza freatica.

Guvernul a aprobat acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare incheiate intre ANRM si Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi si Costinesti, avizul fiind emis dupa intalnirea premierului Ungureanu cu grupul american.

Executivul a decis totodata ca aceste trei acorduri sa intre in vigoare miercuri, 28 martie.

Anexa care contine principalele prevederi ale celor trei acorduri incheiate intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) si Chevron a fost clasificata.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro