Sari direct la conținut

VIDEO Marina SUA a testat cu succes un laser care poate distruge o aeronavă în zbor

HotNews.ro
Test cu arma laser in Pacific, Foto: US Navy
Test cu arma laser in Pacific, Foto: US Navy

O navă de război a SUA a testat cu succes o nouă armă laser de înaltă energie ce poate distruge o aeronavă în timpul zborului, a anunțat Flota din Pacific a Marinei americane, potrivit CNN.

Imaginile și clipurile video furnizate de Marina SUA arată nava USS Portland executând ”prima implementare la nivel de sistem a unui laser de înaltă energie cu mediu solid” pentru dezafectarea unei drone aeriene”, potrivit unui comunicat de presă.

Imaginile prezintă raza laser emisă de pe puntea navei militare, iar scurte clipuri video arată drona arzând. Marina nu a dezvăluit locul unde a avut loc testul, precizând doar că a fost desfășurat în Pacific, pe 16 mai.

Puterea armei nu a fost nici ea precizată, dar un raport din 2018 a Institutului Internațional pentru Studii Strategice estima că arma laser va avea 150 de kilowați.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro