VIDEO Măsura disperată a rușilor pentru a respinge raidul din Belgorod: Au folosit avioane Su-34, dar acestea își ratează ținta / Operațiunile au fost conduse de generalul Lapin
O înregistrare video absolut remarcabilă apărută pe rețelele de socializare arată că forțele ruse au trimis inclusiv bombardiere de atac Su-34 împotriva trupelor care au efectuat un raid în regiunea Belgorod de la granița cu Ucraina, dar că acestea și-ar fi ratat ținta, relatează The Drive.
Filmarea arată cum avioanele militare rusești au zburat la o altitudine foarte joasă pentru a-și lansa bombele, faptul că acestea par să își rateze ținta scoțând în evidență cât de dificil este să folosești muniții neghidate la astfel de înălțimi în condiții de luptă.
Pretty insane footage of a pair of Russian Sukhoi Su-34 bombers flying ultra low and dropping bombs at the positions of Russian Volunteer Corps in the vicinity of „Grayvoron” border post in Belgorod Oblast earlier this week.
It appears that this bomb run wasn’t very effective. pic.twitter.com/4B34nwQVJc
— Status-6 (@Archer83Able) May 25, 2023
Însă ea arată și măsurile disperate luate de forțele armate ale Moscovei pentru a contracara o incursiune armată pe teritoriul țării în condițiile în care aceasta a produs panică în regiunea Belgorod și a părut să ia complet prin surprindere puținele trupe staționate aici la granița cu Ucraina.
Incursiunea a avut loc departe de epicentrul luptelor din regiunea Donbas, la aproximativ 160 km de liniile de front din nordul regiunii Harkov.
Potrivit unor geolocalizări independente, filmarea arată că avioanele Su-34 au efectuat acest atac asupra punctului de trecere a frontierei Graivoron, aflat la aproximativ 9,6 kilometri în interiorul Rusiei. Guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, declarase luni că majoritatea locuitorilor din districtul Graivoron și orașul omonin și-au părăsit casele.
„Acum mergem din ușă în ușă în satele de graniță și [orașul] Graivoron. Cea mai mare parte a populației a părăsit teritoriul. Cei care nu au [transport] înseamnă că îi ajutăm cu propriile noastre servicii de transport, cei care au mijloace părăsesc [așezările] cu transport personal”, afirmase el luni seara.
Rusia a trimis un general de top să comande respingerea câtorva partizani
Luptele au izbucnit de-a lungul graniței ruso-ucrainene după ce forțe care se descriu ca partizane ruse au lansat luni dimineața un atac transfrontalier, avansând aproape nestingherite zeci de kilometri în interiorul Rusiei.
Ministerul rus al apărării a anunțat abia marți după-amiaza respingerea incursiunii, susținând că „peste 70 de terorişti ucraineni au fost lichidaţi”. Armata rusă l-a trimis aici pe generalul Alexandr Lapin, fostul comandant al Districtului Militar Centru, pentru a superviza operațiunile defensive.
Here is Colonel General Alexander Lapin „commanding” Russian troops from the field, as he moves along a BMP column in the settlement of Glotovo, Belgorod Oblast of Russia.
Geolocation below. https://t.co/3Inu8aIzGz pic.twitter.com/BIbZr7JuHe
— Status-6 (@Archer83Able) May 23, 2023
Lapin a comandat unul dintre cele mai importante districte militare responsabile de invazia asupra Ucrainei până la începutul lunii noiembrie a anului trecut, când a fost înlocuit din funcție de Vladimir Putin.
Vara trecută Vladimir Putin i-a acordat lui Lapin titlul de Erou al Rusiei, pentru rolul său în capturarea orașului Lisciansk, ultima localitate importantă din regiunea Lugansk care se mai afla în mâinile ucrainenilor.
Rușii ce luptă de partea Ucrainei jubilează după raid
Raidul a fost efectuat de două grupuri de ruși anti-Putin sprijiniți de Ucraina.
Fondatorul uneia dintre aceste grupări, Denis Kapustin de la Corpul Voluntarilor Ruși, s-a adresat miercuri jurnaliștilor în nordul Ucrainei, aproape de granița rusească, asigurând că reușita de a pătrunde în Rusia și de a se întoarce în Ucraina poate fi considerată un succes.
El spune că puteau cuceri toată regiunea Belgorod, dar nu acesta a fost scopul acțiunii. Potrivit lui, acest tip de incursiune determină armata rusă să relocheze „un număr mare” de forțe, slăbind astfel alte părți ale frontierei și frontului.
Purtătorul de cuvânt al celuilalt grup care a revendicat incursiunea, „Caesar” de la „Legiunea Libertății Rusiei”, a numit operațiunea „incredibilă” în timp ce poza în fața unui vehicul blindat despre care a dat asigurări că este un „trofeu” capturat de la forțele ruse.
Urmărește ultimele evoluții din a 457-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.