VIDEO Momentul în care mașina din Pasajul Unirii ia foc. Nimeni nu a intervenit cu vreun stingător
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Pasajul Unirii arată exact momentul când o mașină ia foc, iar persoanele din autovehicul ies și se îndepărtează, potrivit unui clip video publicat de Euronews.
Pe imagini se vede cum mașina în cauză rulează încet pe banda a doua, semn că ar fi avut probleme tehnice.
Apoi brusc ies flame puternice din partea din fața a mașinii, din zona radiatorului și de sub capotă.
Din mașină ies repede trei adulți și scot din autovehicul și un copil mic dintr-un scaun special. Persoanele apoi iau lucrurile din portbagaj și se îndepărtează de mașină.
În tot acest timp, alte mașini fie stau oprite în apropiere, fie trec în viteză pe lângă mașină, îndepărtându-se de locul incidentului.
Pe toată perioada cât durează filmarea nici proprietarul vehiculului afectat, nici vreun șofer din apropiere nu au scos vreun extinctor cu care să încerce să stingă flăcările.
În imaginile apărute ulterior incendiului se vede cum mașina a ars în totalitate în cele din urmă.
Reamintim că o mașină a luat foc, marți dimineață, în Pasajul Unirii din Capitală, un incident cu mari degajări de fum. Circulația rutieră în pasaj a fost închisă timp de circa trei ore.