Sari direct la conținut

VIDEO O reclamă care arată un pescar mâncând un sandwich cu liliac, investigată de autoritățile australiene

HotNews.ro
Reclama cu sandwichul cu liliac, Foto: Captura YouTube
Reclama cu sandwichul cu liliac, Foto: Captura YouTube

Autoritatea de reglementare a publicității din Australia a anunțat că investighează o reclamă care arată un pescar mâncând un sandwich cu un liliac, relatează BBC.

Reclama firmei Boating Camping Fishing (BCF) a fost vizualizată de peste 250.000 de ori pe Youtube, aceasta arătând un bărbat care glumește că pandemia a fost cauzată de o persoană care a mâncat un liliac.

Deocamdată nu există dovezi concludente despre originea virusului și modul în care acesta s-a răspândit inițial deși primele cazuri au fost legate de o piață de animale vii din orașul chinez Wuhan.

„Autoritatea a primit mai multe plângeri despre reclama campaniei publicitare de vară a BCF și este în procesul de evaluare a acestor reclamații pentru a vedea dacă ridică o problemă”, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Biroului de Standarde în Publicitate australian.

.

Un purtător de cuvânt al firmei BCF a declarat anterior pentru presa din Australia că reclama face parte dintr-o campanie de marketing amuzantă care îi încurajează pe australieni să-și exploreze împrejurimile întrucât nu au putut călători vara trecută.

„Bineînțeles că înțelegem severitatea pandemiei și a răspândirii COVID-19 dar este clar că această reclamă a fost realizată în același spirit”, a declarat acesta.

Nu este prima dată când BCF a intrat în atenția autorităților australiene, firma prinzând lista reclamelor la adresa cărora au fost formulate cele mai multe plângeri atât în 2016 cât și 2018.

„BCF a creat de-a lungul anilor o tradiție de campanii ireverențioase în spiritul distracției bine inteționate”, a adăugat purtătorul de cuvânt al companiei, subliniind că „[reclamele] vor avea criticii lor și recunoaștem acest lucru”.

Relațiile dintre China și Australia s-au deteriorat anul trecut ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, unii temându-se că reclama ar putea cauza noi probleme pentru relațiile bilaterale dintre cele două țări.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro