Sari direct la conținut

VIDEO ​O studentă daneză la economie, cel mai tânăr europarlamentar din istorie

HotNews.ro
Studenta din Danemarca, Foto: Hotnews
Studenta din Danemarca, Foto: Hotnews

O studentă în vârstă de 21 de ani, 3 luni și 3 zile din Danemarca este cel mai tânăr parlamentar din Parlamentul European. Kira Peter-Hansen studiază economia la Universitatea din Copenhaga și a candidat pe listele Partidului Socialist al Poporului din Danemarca, formațiune politică parte a familiei europene a Verzilor, scrie euronews.

Kira Peter-Hansen a depășit recordul înregistrat de o altă studentă, Ilka Schröder, din Germania, care a fost aleasă în 1999 ca europarlamentar, dar care era cu o lună mai în vârstă decât studenta din Danemarca.

Întrebată dacă Europa este pregătită pentru o ”tranziție verde” în privința energiei, Peter-Hansen spune că aceasta este probabil cea mai mare provocare cu care se confruntă partidele verzi. Ea menționează Polonia, unde industria cărbunelui rămâne unul dintre angajatorii importanți.

Peter-Hansen a spus că salută impozitarea pe zbor și o revizuire a rețelei feroviare europene pentru combaterea emisiilor. Studenta a spus că în prezent lucrează la stabilirea unor întâlniri și nu va trebui să meargă săptămânal în Danemarca.

„Va fi greu, acum lucrăm la schimbarea întâlnirilor, deci nu trebuie să mergem în Danemarca în fiecare săptămână, dar am putea sta două săptămâni în Bruxelles și apoi o săptămână acasă, și astfel vom reduce timpul pe un zbor”, a spus ea.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro