VIDEO Pescarul si sufletul sau, un an de la premiera. Reprezentatia aniversara se joaca sambata, la Teatrul Odeon
A fost o data ca niciodata un pescar care se indragosteste de o sirena. Dar ei nu isi pot trai povestea de dragoste pentru ca apartin unor lumi diferite: el are suflet si ea nu are. Asa ca pescarul are de ales intre sufletul sau si dragostea sa. Spectacolul „Pescarul si sufletul sau”, in regia lui Carmen Lidia Vidu, implineste un an de la premiera. Reprezentatia aniversara se joaca sambata, 14 martie, la ora 19:30, la Teatrul Odeon.
Textul spectacolului „Pescarul si sufletul sau” are la baza un basm scris de Oscar Wilde, publicat in 1891 in colectia de basme „Casa cu rodii”, continuare a volumului Printul fericit si alte povesti. Este o poveste dedicata lui Alice Heine, printesa de Monaco, si a fost scrisa ca o reactie la Micuta Sirena a lui Hans Christian Andersen, unde o sirena isi dorea un suflet si sa fie muritoare.
Textul nu este doar o poveste de iubire interzisa, ci si o meditatie despre tensiunea trup-spirit, despre importanta inimii in constructia eului, despre ce ne aduce fericirea si salvarea.
Carmen Lidia Vidu realizeaza un spectacol de teatru-multimedia care hipnotizeaza prin atmosfera sonora si prin muzicalitatea vocilor actorilor ca intr-un concert. Povestea este dublata vizual prin intermediul proiectiilor video cu o mare incarcatura simbolica, ce isi propun o coborare in adancul povestii si in adancul propriului eu.
Pescarul si sufletul sau
Dupa Oscar Wilde
Cu: Marius Stanescu, Petre Nicolae, Marian Lepadatu, Diana Gheorghian, Eugenia Pasat, Amelia Stuparu
Adaptarea si regia: Carmen Lidia Vidu
Traducerea: Andrei Bantas
Scenografia: Constantin Ciubotaru
Video: Alma Cazacu
Muzica: Ovidiu Chihaia
Prezentarea spectacolui:http://www.teatrul-odeon.ro/spectacole/pescarul-si-sufletul-sau.htm
Blog:http://blog-pescarul-si-sufletul-sau.tumblr.com/
Teaser: http://vimeo.com/89533405
Trailer: http://youtu.be/rUbz8d2BGD0