VIDEO Plouă în Gara de Nord din Capitală. Podeaua s-a inundat / Imagini și de la metrou
Oamenii aflați în Gara de Nord din București stau pe marginile culoarului pentru a se feri de apa care pătrunde prin plafon în contextul furtunii de vineri seară, arată imaginile surprinse de HotNews. A plouat și în stația de metrou Dristor.
Podeaua s-a inundat deja, iar oamenii evită zona centrală a culoarului, unde ploaia continuă și-a făcut loc prin plafon.
Nu sunt probleme de acest gen numai în Gara de Nord. Plouă vineri seară și în stația de metrou Dristor 1.
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat o vreme „închisă, vântoasă și deosebit de rece” pe parcursul zilei de vineri în Capitală.
„Va continua să plouă, însemnat cantitativ (25…40 l/mp). Vântul va avea intensificări, mai susținute pe parcursul zilei, când la rafală se vor atinge viteze de 70…90 km/h. Temperatura maximă va fi de 10…12 grade, iar cea minimă de 8…9 grade”, spunea ANM într-o prognoză valabilă până sâmbătă dimineață, la ora 10.
Până vineri seară, la ora 23, Capitala este vizată și de un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului.
„În județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov, în municipiul București și în zona de litoral a județelor Constanța și Tulcea, vântul va avea intensificări puternice și susținute cu rafale de 70…90 km/h”, a precizat ANM în avertizarea emisă.
