Sari direct la conținut

VIDEO Premierul etiopian Abiy Ahmed Ali a primit premiul Nobel pentru Pace 2019

HotNews.ro
VIDEO Premierul etiopian Abiy Ahmed Ali a primit premiul Nobel pentru Pace 2019

Premierul etiopian Abiy Ahmed Ali a câștigat vineri premiul Nobel pentru Pace 2019 pentru ”eforturile sale de a obține pacea și cooperarea internațională și în particular pentru inițiativa sa decisivă pentru a rezolva conflictul de la graniță cu vecina sa Eritrea”.

Etiopia și Eritrea, inamici vechi care au dus un război cu privire la graniță din 1998 până în 2000, au restabilit relațiile în iulie 2018 după ani de ostilitate.

”Când Abiy Ahmed a devenit prim-ministru în aprilie 2018, a spus clar că vrea să reia discuțiile de pace cu Eritrea. În apropiată cooperare cu Isaias Afwerki, președintele Eritreei, Abiy Ahmed a elaborat repede principiile acordului de pace pentru a pune capăt impasului dintre cele două țări”, arată Comitetul norvegian pentru Nobel în anunțul său.

Potrivit Comitetului, Abiy Ahmed a inițiat reforme importante care oferă cetățenilor speranța la o viață mai bună și la un viitor strălucit.

”A petrecut primele 100 de zile ca premier ridicând țara din stare de urgență, oferind amnistie pentru mii de prizonieri politici, suspendând cenzura media, legalizând grupurile de opoziție, concediind liderii militari și civili suspectați de corupție și a crescut influența femeilor în politica Etiopiei și viața comunitară. De asemenea, acesta a pledat pentru întărirea democrației prin organizarea de alegeri libere și corecte”, mai arată Comitetul.

De asemenea, în lumina procesului de pace cu Eritrea, premierul s-a angajat în alte procese de reconciliere și de pace în Africa de Est și Nord-Est.

În septembrie 2018 el și guvernul său au contribuit activ la normalizarea relațiilor diplomatice dintre Eritrea și Djibouti, după mulți ani de ostilitate politică. Mai mult, Abiy Ahmed a căutat să medieze discuțiile dintre Kenya și Somalia în conflictul lor cu privire la drepturile asupra unei zone marine. Există speranța unei rezoluții și în acest conflict. În Sudan, regimul miliar și opoziția s-au întors la masa negocierilor. Pe 17 august, au publicat proiectul unei noi Constituții care intenționează să asigure o tranziție pașnică la guvernare civilă în țară. Premierul Abiy a jucat un rol cheie în procesul care a dus la această înțelegere.

Premiul, care valorează nouă milioane de coroane suedeze, sau aproximativ 900.000 de dolari, va fi prezentat la Oslo pe 10 decembrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro