Sari direct la conținut

VIDEO Premierul Keir Starmer vizitează cel mai apropiat vecin al Regatului Unit: Este „momentul pentru resetarea” relaţiilor dintre Marea Britanie şi Irlanda

HotNews.ro
VIDEO Premierul Keir Starmer vizitează cel mai apropiat vecin al Regatului Unit: Este „momentul pentru resetarea” relaţiilor dintre Marea Britanie şi Irlanda
Premierul britanic Keir Starmer (dreapta), primit la Dublin de premierul irlandez Simon Harris (Credit foto: Simon Dawson / Avalon / Profimedia)

Este „momentul pentru resetarea” relaţiilor între Marea Britanie şi Irlanda, a declarat sâmbătă premierul britanic Keir Starmer, fiind prima vizită din ultimii cinci ani în Irlanda a unui şef al guvernului britanic, în timp ce Londra vrea să-şi detensioneze relaţiile cu aliaţii săi europeni după Brexit.

Premierul Keir Starmer vizitează cel mai apropiat vecin al Regatului Unit pentru o întrevedere cu premierul irlandez Simon Harris, relatează sâmbătă agenția DPA, citată de Agerpres.

Comerţul peste Marea Irlandei, o relaţie comercială în valoare de 120 de miliarde (133 miliarde dolari) pe an, care susţine mii de locuri de muncă, se află printre principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii.

„Este într-adevăr o mare onoare să vă găzduiesc astăzi aici, în prima dumneavoastră vizita oficială în Irlanda ca prim-ministru”, a afirmat Harris, care l-a descris pe Starmer drept un prieten al său.

„Am spus amândoi că ne dorim să plasăm într-adevăr relaţiile britanico-irlandeze pe o nouă cale şi apreciez într-adevăr timpul pe care ni l-aţi acordat de la preluarea mandatului şi am încercat să răspund pe măsură”, a mai afirmat premierul irlandez la Farmleigh House.

„Este o plăcere să mă aflu aici, să am această oportunitate pe care o vom folosi pentru a reînnoi prietenia dintre cele două ţări ale noastre. Cred că această resetare poate fi semnificativă, poate fi profundă”, a declarat, de asemenea, premierul britanic.

Premierul irlandez a subliniat că o resetare a relaţiilor trebuie să fie încorporată în „pace şi prosperitate, respect reciproc şi prietenie”.

El a spus că „cea mai solemnă datorie” a lor ca lideri ai guvernelor Marii Britanii şi Irlandei este de co-garanţi ai procesului de pace din Irlanda de nord. Starmer a răspuns afirmând că îşi asumă această responsabilitate „foarte serios”.

O încălzire a relaţiilor britanico-irlandeze

Probleme internaţionale presante, între care Ucraina şi conflictele din Orientul Mijlociu ,sunt de asemenea pe agenda întrevederii, a menţionat premierul britanic.

Vizita, descrisă de Downing Street drept „un moment istoric pentru relaţiile britanico-irlandeze”, reflectă încălzirea legăturilor bilaterale după câţiva ani dificili sub precedentul guvern conservator.

Londra pretinde că vede astfel „o nouă eră de cooperare şi prietenie”, potrivit unui comunicat publicat înainte de sosirea lui Keir Starmer la Dublin.

Simon Harris, care ocupă funcţia de prim-ministru din aprilie, a fost primul lider străin primit de laburistul Keir Starmer după instalarea sa în Downing Street în iulie, marcând sfârşitul a 14 ani de putere conservatoare.

Cei doi lideri au asigurat atunci că „a sosit momentul să resetăm parteneriatul” dintre cele două naţiuni, după referendumul privind Brexitul din 2016.

Ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană a fost văzută pe scară largă ca o sursă de destabilizare a relaţiilor dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Sâmbătă, Keir Starmer şi Simon Harris urmau să-şi reafirme angajamentul faţă de Acordul din Vinerea Mare din 1998 care a pus capăt deceniilor de violenţă în Irlanda de Nord.

Premierul britanic urmează, de asemenea, să se întâlnească cu oameni de afaceri şi actori din lumea economică irlandeză, pentru a promova comerţul şi investiţiile între cele două ţări.

INTERVIURILE HotNews.ro