VIDEO Președintele venezuelean Nicolas Maduro a ajuns în China, unde se va întâlni cu Xi Jinping
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, care efectuează începând de vineri o vizită în China, a sosit marţi la Beijing, unde va avea o întrevedere cu omologul său chinez Xi Jinping, informează AFP și Agerpres.
Liderul socialist şi-a început săptămâna trecută deplasarea în China cu o vizită la Shenzhen (sud), metropola din apropiere de Hong Kong, înainte de a ajunge la Shanghai şi a vizita provincia Shandong (est), de unde şi-a continuat drumul cu un tren de mare viteză.
La coborârea sa din tren marţi, la Beijing, Nicolas Maduro şi soţia sa au fost întâmpinaţi de copii, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea publică chineză CGTN.
Llegamos a la hermosa ciudad de Beijing, capital de la República Popular China. pic.twitter.com/6kAsvAa5pU
— Nicolás Maduro (@NicolasMaduro) September 12, 2023
Preşedintele Venezuelei a făcut înainte elogiul relaţiilor bilaterale între ţara sa şi China, într-un mesaj difuzat de televiziunea venezueleană.
„Plecăm cu un tren cu destinaţia capitala chineză, pentru a ne întâlni cu viitorul, pentru a ne întâlni cu fratele nostru preşedintele Xi Jinping”, a declarat Nicolas Maduro.
„Am sacrificat somnul, am rezistat oboselii, însă suntem motivaţi de marea bucurie pe care ne-o oferă faptul de a lucra pentru poporul venezuelean”, a mai afirmat Maduro.
Maduro a afirmat că Beijingul „nu șantajează”, spre deosebire de SUA
Beijingul are relaţii apropiate cu preşedintele venezuelean, izolat pe scena internaţională, şi este unul dintre principalii creditori ai Venezuelei, al cărei Produs Intern Brut (PIB) s-a contractat cu 80% în 10 ani, ca urmare a profundei crize economice prin care trece țara sud-americană.
Venezuela caută sprijinul Beijingului pentru a-şi relansa economia, lovită de una dintre cele mai grave inflaţii din lume.
Vizita precedentă a lui Maduro în China datează din 2018 şi a fost a zecea sa vizită în această ţară. La acea dată el a salutat viziunea omologului său chinez privind „un destin comun pentru umanitate”.
Critic feroce al SUA, Nicolas Maduro a lăudat în acelaşi timp China, drept ţară care „nu este un imperiu hegemonic ce şantajează, ce domină şi atacă popoarele lumii”.
La rândul său, Xi Jinping a întreprins o vizită în Venezuela în 2014.