Sari direct la conținut

VIDEO Primele imagini cu podul Kerci după atacul de luni dimineață / Operațiune specială a SBU și marinei – presa ucraineană

HotNews.ro
Podul Kerci, Foto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia
Podul Kerci, Foto: Konstantin Mihalchevskiy / Sputnik / Profimedia

Publicația independentă rusească The Insider a publicat o înregistrare video care arată pagubele produse podului în cursul zilei de luni.

11:45 Comitetului de Investigații din Rusia a publicat imagini de la locul unde podul Kerci a fost avariat.

O înregistrare video difuzată luni de presa locală pare să arate că o secțiune de drum de pe podul dintre Rusia și Crimeea s-a desprins și este înclinată într-o parte, după un incident petrecut în noaptea de duminică spre luni, în urma căruia au murit două persoane.

Imaginile au fost filmate de pe podul de cale ferată, care nu a fost afectat, și au fost difuzate de canalul pro-Kremlin Crimeea 24.

Oficialii ruși din Crimeea acuză „regimul terorist” de la Kiev pentru incident.

Ucraina a atacat peste noapte podul din Crimeea folosind drone maritime de suprafață, a declarat luni Comitetul antiterorist rus, potrivit presei de stat, citată de Reuters.

Comitetul de Investigații al Rusiei a afirmat într-o declarație că „serviciile speciale” ucrainene sunt responsabile pentru atac și că a deschis o anchetă penală.

Cel puțin două media ucrainene au citat surse anonime care au declarat că agenția de securitate internă și marina ucraineană se află în spatele incidentului de luni de la Podul Kerci, potrivit Reuters.

Televiziunea ucraineană Suspilne și publicația Ukrainska Pravda au oferit puține detalii despre o operațiune despre care au spus că a implicat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și marina, dar Suspilne și-a citat sursele spunând că podul a fost atacat cu drone subacvatice.

Suspilne a citat un purtător de cuvânt al marinei care a declarat că nu are astfel de informații și a îndemnat televiziunea să aștepte anunțurile oficiale. Oficialii ucraineni nu au comentat imediat incidentul.

Pe de altă parte, incidentul de la podul Kerci ar putea fi o provocare a Moscovei, a declarat luni purtătorul de cuvânt al comandamentului militar de sud al Ucrainei, Natalia Humeniuk, transmite Reuters.

„Crearea unor astfel de provocări, pe care autoritățile de ocupație din Crimeea le raportează imediat foarte tare, este o modalitate tipică de rezolvare a problemelor de către autoritățile din Crimeea și țara agresoare”, a declarat Humeniuk pentru postul național de televiziune Rada.

Urmărește ultimele evoluții din a 509-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro