VIDEO Primul summit dintre Vladimir Putin și Kim Jong Un s-a încheiat. Denuclearizarea, pe agenda discuțiilor- UPDATE
Discuțiile dintre Vladimir Putin și dictatorul nord-coreean Kim Jong Un s-au încheiat joi, cei doi lideri stabilind întărirea relațiilor bilaterale. De asemenea, în cadrul primului summit dintre cei doi, Putin s-a oferit să contribuie la normalizarea diaolgului dintre Coreea de Nord și SUA.
Cei doi lideri au dat mâna la centrul universitar de pe insula Russky, aflată lângă portul Vladivostok, unde s-a desfășurat reuniunea. Kim Jong Un va ma sta o zi în Rusia.
Potrivit oficialilor de la Kremlin, cei doi lideri vor discuta despre programul de denuclearizare, în condițiile în care negocierile dintre Kim Jong Un și președintele american Donald Trump au eșuat, la summitul din Vietnam. În acest context, dictatorul nord-coreean dorește să obțină sprijinul lui Putin.
„Am încredere că vizita dumneavoastră în Rusia va ajuta la o mai bună înțelegere a modului în care putem soluționa situația din peninsulă și a modului în care Rusia poate ajuta actualul proces pozitiv care este în derulare”, a declarat Vladimir Putin, potrivit BBC News.
La rândul lui, Kim Jong Un a spus că speră ca ”întâlnirea să fie una foarte utilă în ceea ce privește dezvoltarea relației dintre cele două țări, pe care le leagă o lungă prietenie și istorie, într-una și mai solidă și stabilă„,
Liderul de la Phenian a sosit miercuri în Rusia, cu trenul personal, fiind întâmpinat de oficialitățile locale cu fanfara. „Am venit în Rusia purtând sentimentele calde ale poporului meu și, așa cum am spus deja, sper că această vizită va fi una utilă și plină de succes”, a spus Kim Jong Un pentru televiziunea de stat din Rusia.
”Sper că în cadrul discuțiilor cu președintele Putin, pe care îl respect, voi putea aborda într-o manieră concretă subiectele legate de situația din pensinsula coreeană și de dezvoltarea relațiilor bilaterale”, a mai spus el, potrivit BBC News.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, administrația rusă consideră că singura soluție eficientă pentru problema armelor nucleare din peninsulă poate fi găsită în cadrul negocierilor în formatul celor șase, ceea ce implică Coreea de Nord, China, Japonia și SUA, negocieri care au fost demarate încă din 2003.
„Nu există alt mecanism internațional eficient în acest moment”, a spus Peskov.
Vizita lui Kim Jong Un este văzută ca o oportunitate pentru ca acesta să arate că are aliați puternici, după ce negocierile cu Trump au eșuat.