VIDEO Protest al judecătorilor de la Curtea de Apel Piteşti faţă de preconizatele modificări ale legislaţiei penale
Zeci de judecători de la Curtea de Apel Piteşti au participat, miercuri, la un protest faţă de preconizatele modificări ale legislaţiei penale, anunță Agerpres.
Protestul a fost decis în cadrul unei şedinţe la care au participat 27 din cei 38 de judecători care activează în cadrul instanţei, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Piteşti.
„În data de 16 mai 2018 (…) s-a desfăşurat Adunarea generală extraordinară a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, convocată, în temeiul dispoziţiilor art.17 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, de o treime din numărul judecătorilor care o compun, Adunare în cadrul căreia a fost luată în discuţie prezentarea poziţiei judecătorilor Curţii de Apel Piteşti în legătură cu modificările preconizate a fi aduse codurilor penale”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, în urma discuţiilor purtate s-a hotărât desfăşurarea unui protest pe scările căii principale de acces în sediul Curţii de Apel Piteşti.