Sari direct la conținut

VIDEO Protest în direct la Pervîi Kanal, una dintre cele mai importante televiziuni ruse: „Opriți războiul! Aici vă mint”

HotNews.ro
VIDEO Protest în direct la Pervîi Kanal, una dintre cele mai importante televiziuni ruse: „Opriți războiul! Aici vă mint”

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu publică pe pagina sa de Facebook un clip care arată un protest spontan la una din cele mai mari televiziuni ruse, Pervîi Kanal.

Concret, clipul este o bucată tăiată din buletinul informativ de la Pervîi Kanal prezentat de Ekaterina Andreeva, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare ruse.

În cadru apare in spatele prezentatoarei o femeie care ține în mână un carton cu un text împotriva războiului din Ucraina: „Opriți războiul! Nu credeți propaganda! Aici vă mint!”.

Ekaterina Andreeva a fost inclusă de Ucraina în august 2014 pe lista persoanelor care au interdicția de a intra în țară, în urma poziției sale referitoare la războiul din estul Ucrainei și anexarea Crimeei de către Federația Rusă.

UPDATE Femeia care a protestat ar fi din interiorul televiziunii. și se numește Marina Ovsiannikova, tatăl ei fiind ucrainean, iar mama rusoaică. Potrivit unor surse din zona, poliția ar fi descins la sediul televiziunii, iar Marina a fost dusă la secție pentru declarații.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro