VIDEO Putin, escortat de patru avioane de vânătoare Su-35S în zborul spre Abu Dhabi
Avionul preşedintelui rus Vladimir Putin a fost escortat miercuri de patru avioane de vânătoare ruseşti Suhoi-35S în timpul zborului spre Emiratele Arabe Unite (EAU), prima escală a unei călătorii în Orientul Mijlociu, care mai cuprinde şi o vizită în Arabia Saudită.
Este una din rarele ieşiri din ţară ale lui Putin după mandatul de arestare emis în martie pe numele său de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru deportarea ilegală de copii ucraineni şi transferul lor din zonele ocupate din Ucraina în Rusia, scriu agențiile EFE, Reuters şi Agerpres.
„Pe durata zborului şi până la aterizarea avionului prezidenţial la Abu Dhabi (capitala EAU), şeful statului rus a fost escortat de patru avioane de vânătoare Suhoi-35S ale forţelor aeriene ruse”, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției ruse Interfax.
Într-un gest cu puţine precedente, întrucât Kremlinul nu obişnuieşte să facă publice astfel de detalii, Peskov a precizat că avioanele de vânătoare erau echipate „cu diferite tipuri de armament”.
„Pentru escorta aeriană a avionului prezidenţial au fost primite autorizaţii speciale din partea statelor al căror teritoriu a fost survolat. Suntem recunoscători ţărilor pentru cooperarea lor”, a explicat el.
Ministerul rus al Apărării a difuzat o înregistrare video cu avionul lui Putin, un Iliuşin-96, flancat de avioane de vânătoare Suhoi-35S în timpul zborului din Rusia spre EAU.
‼️\uD83C\uDDF7\uD83C\uDDFA✈️\uD83C\uDDE6\uD83C\uDDEA Su-35S fighters accompanied #Putin‘s aircraft throughout the entire flight to Abu Dhabi #Dubai
Special permissions from the countries overflown were obtained to accompany the presidential plane, and the Kremlin expresses gratitude for their cooperation. #Russia pic.twitter.com/ikEbn94bUg
— Maimunka News (@MaimunkaNews) December 6, 2023
„Vă voi informa cu privire la situaţia din jurul crizei ucrainene”
La Abu Dhabi, în debutul întâlnirii cu preşedintele EAU, Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, Putin şi-a exprimat disponibilitatea de a aborda conflictul din Orientul Mijlociu şi războiul din Ucraina.
„Desigur, vom aborda cu dumneavoastră situaţia din punctele fierbinţi, în special conflictul arabo-israelian. Şi, bineînţeles, vă voi informa cu privire la situaţia din jurul crizei ucrainene”, a spus el.
Putin a subliniat că „Emiratele Arabe Unite au o contribuţie uriaşă la stabilitatea situaţiei din lume, în condiţiile în care nu sunt ţară cu statut permanent în Consiliul de Securitate al ONU”.
El a menţionat că, datorită poziţiei şeicului Zayed, relaţiile bilaterale au atins „un nivel ridicat fără precedent” în istoria raporturilor bilaterale.
„Efectiv, EAU sunt principalul mare partener comercial al Rusiei în lumea arabă”, precum şi cel mai mare investitor, a subliniat Putin, indicând că volumul comerţului bilateral a crescut cu 68% în 2022.
„Voi fi bucuros să continuăm activitatea noastră comună”
Preşedintele rus a mai spus că, pe lângă proiectele ambiţioase din sectorul petrolului şi gazelor, cele două ţări cooperează în cadrul OPEC+, ai cărei membri pompează peste 40% din petrolul mondial.
„Voi fi bucuros să continuăm activitatea noastră comună pentru a consolida cooperarea bilaterală în diferite domenii. Acordăm o prioritate specială dezvoltării unor sectoare precum energia, infrastructura, înalta tehnologie şi altele”, a insistat el.
De asemenea, Putin a evocat cei aproape un milion de turişti ruşi care au călătorit în EAU anul trecut şi deschiderea unei şcoli cu predare în limba rusă în această ţară.
Cu această ocazie, Vladimir Putin l-a invitat pe preşedintele EAU să viziteze anul viitor oraşul Kazan (vestul Rusiei, capitala Republicii Autonome Tatarstan), unde va avea loc summitul grupului BRICS, la care Emiratele Arabe Unite se vor alătura la 1 ianuarie.
\uD83C\uDDF7\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6\uD83C\uDDEA ISOLATION: Putin arrived on a visit to the UAE!
Russian-UAE negotiations will take place in Abu Dhabi in an expanded format, as well as a face-to-face conversation between Putin and President Mohammed Al Nahyan.
At the end of this short visit, the Russian President will… https://t.co/4mCcSiGuQH pic.twitter.com/fYsPnZxNFa
— Lord Bebo (@MyLordBebo) December 6, 2023
După EAU, Putin urmează să se deplaseze în Arabia Saudită pentru prima sa întâlnire faţă în faţă cu prinţul moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud (MbS) din octombrie 2019. Ultima sa vizită în regiune a avut loc în iulie 2022, când s-a întâlnit cu liderul suprem ayatollah Ali Khamenei în Iran, aminteşte Reuters.
Vizita preşedintelui rus la Riad survine după ce preţul la petrol a scăzut în pofida promisiunii OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi în frunte cu Rusia) de a reduce în continuare producţia, iar dezacordurile în cadrul organizaţiei au dus la amânarea unei reuniuni-cheie a OPEC+.
Putin (71 de ani) a părăsit rareori Rusia de la începutul războiului din Ucraina, aceasta fiind a treia vizită în străinătate din 2023, când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandatul de arestare pe numele său.
Joi, Vladimir Putin îl va primi deja la Moscova pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
\uD83C\uDDF7\uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6\uD83C\uDDEA The warm welcome President Putin receives in Abu Dhabi on December 6 during his working visit to the UAE cannot but emphasize the level of Russia’s “global isolation”.#RussiaUAE pic.twitter.com/vayqY8sE3I
— Russian Mission in Geneva (@mission_russian) December 6, 2023
____