VIDEO Regizorul ucrainean Oleg Sentsov, din spatele gratiilor: "Cel mai mare pacat e lasitatea"

Stiu ca sunteti preocupati de ce se intampla in Romania, dar in acest an Berlinala e mai politica decat si-ar fi dorit. Dintre filmele vazute pana acum cel mai mare impact politic l-am gasit in „The Trial: The State of Russia vs Oleg Sentsov”, un documentar despre procesul regizorului ucrainean Oleg Sentsov, condamnat in Rusia la 20 de ani de inchisoare. Ar trebui aratat si la noi cat mai repede, ca sa nu uitam cum arata represiunea.

Oleg Sentsov a devenit cunoscut in 2011, cand a realizat „Gamer”, un lungmetraj despre un pusti pasionat de jocuri pe calculator. Filmul a fost selectionat la Festivalul de la Rotterdam si a circulat si pe la alte festivaluri, fiind premiat inclusiv in Rusia.

Cand a inceput Euromaidanul in Ucraina, in 2014, a devenit activist Euromaidan, iar cand rusii au anexat Crimeea (regiunea sa natala), a devenit un opozant activ ajutandu-i pe militarii ucrainieni cu hrana pe perioada blocadei.

In 2014 a fost arestat, impreuna cu alti trei ucrainieni, de serviciile de securitate ruse (FSB) si acuzat ca a pus la cale atacuri teroriste. A fost dus la Moscova si tinut un an de zile in arest, la capatul caruia a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, desi marturiile pentru acuzarea lui au fost obtinute sub tortura si s-au dovedit insuficiente (unul dintre cei care l-au turnat a si recunoscut in instanta cum a fost facut sa marturiseasca.).

Filmul – care a avut la Berlin premiera mondiala in sectiunea Berlinale Special, sustine – cum s-a spus si pana acum, ca procesul a fost inscenat si, printre altele, il arata pe Sentsov spunand la proces ca i-au fost strecurate arme in casa, invelite intr-un afis al filmului sau – ca sa para facatura cat mai convingatoare.

Comunitatea cinematografica internationala a incercat sa determine autoritatile ruse sa renunte la acest proces fabricat si sa-l elibereze pe Sentsov, dar rusii s-au aratat insensibili la rugamintile lui Johnny Depp, Wim Wenders, Agnieszka Holland, ale Academiei Europene de Film si ale altor institutii si cineasti respectabili. In ciuda listelor de semnaturi, in ciuda apelului la compasiune pentru un tata care-si crestea singuri cei doi copii, Sentsov a fost condamnat la 20 de ani si trimis intr-o inchisoare de maxima securitate din Siberia.

Filmul e rodul a doua initiative separate care la un moment dat s-au unit. Producatoarea ucraineana Olga Jurjenko a demarat un documentar pe cont propriu, dupa ce colegul ei Sentsov a fost arestat, si l-a antamat pe Andrei Litvinenko sa regizeze. In acelasi timp, documentaristul rus Askold Kurov a inceput si el sa filmeze procesul. Afland unii de ceilalti, au decis sa-si uneasca fortele si sa faca un singur film.

Pe drum, mai multe case de productie si institutii au ajuns sa se implice, asa ca proiectul a devenit pana la urma o coproductie estoniano-ceho-poloneza regizata de un rus, Askold Kurov.

„The Trial: The State of Russia vs Oleg Sentsov” combina procesul lui Sentsov cu eforturile celor care lupta pentru eliberarea lui: avocatul Dmitri Dinze (care a aparat si grupul Voina si pe Pussy Riot), verisoara lui Sentsov, Natalia Kaplan, personalitati ale cinematografiei mondiale.

• De ce e important pentru noi

„The Trial..” (titlu inspirat de „Procesul” lui Kafka) arata cum statul represiv are nevoie de procese fabricate ca sa sperie populatia si sa elimine orice mugur de curaj si revolta.

Iata ce spune pe ecran politologul rus Chiril Rogov: „Povestile despre represiunea politica sunt foarte importante. Astfel, autoritatile le arata elitelor, activistilor si intregii populatii care pot fi consecintele comportamentului lor si care sunt costurile. Absurditatea si acuzatiile nefondate sunt menite sa demonstreze ca oricine e lipsit de aparare in fata acestei masinarii. O personalitate foarte cunoscuta este aleasa – acesta e un element foarte important, pentru ca arata ca celebritatea nu iti ofera nici o protectie.”

Exista o scena in film in care cunoscutul cineast rus Alexander Sokurov incearca sa-l induplece pe Vladimir Putin sa aiba mila de Sentsov. Ii vorbeste cu diplomatie, ca unui monarh absolut, iar Putin fulgera din ochi si spune glacial ca Sentsov nu e acuzat pentru ca e cineast. Una e sa fii cineast, si alta terorist, si la fiecare contraargument al lui Sokurov, tarul are un raspuns si mai incuietor.

The Trial

Foto: berlinale.de

Filmul aminteste si de asasinarea politicianului liberal Boris Nemtov in 2015, surprinzand o discutie pe podul unde a fost asasinat, dintre verisoara lui Sentsov si un cetatean in varsta. Cetateanul e dezamagit ca oameni tineri si de calitate cad victime ale represiunii in Rusia, iar Natalia Kaplan crede ca ar trebui ca lumea sa iasa in strada.

Vedem apoi niste cadre cu tineri protestand impotriva asasinarii lui Nemtov. Poarta pancarte pe care scrie „Facebook” sau „Ne-am intors in 1937”, si nu poti sa nu te gandesti: asta a fost in 2015, de atunci nu s-a schimbat nimic. Oamenii n-au mai iesit in strada, iar Putin e la fel de puternic.

Realizatorii au avut la dispozitie 200 de ore de material. Chiar daca Oleg Sentsov nu apare in toate cadrele, tabloul pe care filmul i-l creeaza e foarte puternic. Dupa ce si-a intampinat verdictul fara sa se arate doborat (a si spus ca a fost avertizat de la inceput ca va lua 20 de ani), cineastul livreaza un discurs de o forta extraordinara.

Din fericire, am gasit pasaje in caietul de presa al filmului: „Lasitatea e principalul si cel mai mare pacat pe lume. Tradarea e o forma particulara de lasitate. O mare tradare incepe uneori cu un mic act de lasitate. (…) O treime din populatia Rusiei stie extrem de bine ce se intampla si nu crede in basmele propagandistice. Ea intelege ce se intampla in lume, ce crime oribile comite puterea.

Dar acestor oameni le e teama sa vorbeasca. Ei cred ca nimic nu poate fi schimbat, ca totul va ramane la fel, ca sistemul nu poate fi distrus, ca sunt singuri, ca sunt prea putini, ca toti vom fi bagati in puscarii, ucisi, nimiciti. Asa ca raman tacuti, ca soarecii in gaurile lor.

Va doresc doar sa nu mai fiti condusi de criminali pentru mult timp. Singurul lucru pe care il doresc acestei treimi a populatiei ruse e sa invete sa nu se teama.”

• T de la Trump si de la Trainspotting

Festivalul oricum a inceput in 8 februarie pe o nota politica. La ceremonia de deschidere s-au batut o groaza de apropouri la noul presedinte american, ceremonia fiind chiar mai savuroasa decat filmul de deschidere „Django”, de Etienne Comar, un film despre fuga muzicianului Django Reinhardt din Franta ocupata de nazisti in 1943 si care a fost intampinat cu raceala de critici.

Deschiderea serii o facuse pe covorul rosu vicepresedinta Bundestagului, Claudia Roth, care a aparut cu o rochie decorata cu cuvantul „Unpresidented”. Dieter Kosslick, directorul festivalului, l-a numit putin mai tarziu pe scena pe Trump „cel mai supraevaluat presedinte din istorie”, aluzie la felul cum acesta a numit-o pe Meryl Streep dupa discursul ei de la Globurile de Aur.

Actrita germana Anke Engelke, gazda traditionala a ceremoniilor de deschidere si inchidere a festivalului, a adaugat: „Anul trecut Meryl Streep a fost presedinta juriului la Berlin, dar am aflat apoi pe Twitter ca e cea mai supraevaluata actrita de la Hollywood, asa ca nu mai putem s-o mai chemam inca o data.”

Selectia festivalului numara multe filme amprentate politic, chiar si atunci cand e vorba de drame familiale. E cazul lui „The Dinner”, al americanului Oren Moverman, cu Richard Gere, Steve Coogan, Laura Linney si Rebecca Hall in rolurile principale. Am vazut filmul in proiectie de presa in 10 februarie 2017.

Povestea e concentrata in jurul unei cine selecte la care doi frati (dintre care cel interpretat de Gere candideaza pentru postul de guvernator) incearca impreuna cu sotiile sa rezolve „necazul” cauzat de copiii lor adolescenti care au incendiat o persoana fara adapost. Trama e ambitioasa (celalalt frate are o afectiune nervoasa care-l face recalcitrant si labil), dar Overman se incurca printre multele trimiteri temporale, faramitand actiunea si schimband prea des dispozitiile personajelor. Pana la urma obosesti si renunti sa mai participi emotional.

Trailer „The Dinner:

Mai eficace mi s-a parut filmul maghiar „On Body and Soul”, de Ildiko Enyedi, prezentat si el in Competitie, un love story plasat intr-un abator dintre o tanara semi-autista si seful ei paralizat de un brat care se indragostesc dupa ce descopera ca se viseaza noapte de noapte in chip de cerb si caprioara.

On Body and Soul

Foto: berlinale.de

Oricat de ridicol suna scris negru pe alb, scenele onirice realizate cu animale reale au atata puritate incat aproape anuleaza scenele extrem de crude filmate pe bune in abator. Visele sunt contrapunctul apropierii graduale a celor doua personaje, extragand si esenta relatiei lor.

In aerul curat al iernii, cu paraul care le curge la picioare si nici tipenie de alt animal prin preajma, cerbul si caprioara care sunt in permanenta atenti la zgomotele din jur devin simbolurile unei povesti despre intimitate si despre cat de greu te apropii sau lasi pe cineva sa se apropie de tine in societatea moderna.

Trailer „On Body and Soul”:

Curios, un cerb apare si peretele apartamentului lui Spud din „T2 Trainspotting”, revenirea lui Danny Boyle si a trupei sale la filmul care i-a facut celebri acum 20 de ani. Daca nu ti-a placut „Trainspotting”, n-ai nici o sansa sa intelegi/gusti „T2 Trainspotting”. Daca ti-a placut „Trainspotting”, o sa vibrezi la fiecare aluzie si o sa astepti sa simti in stomac melodiile de acum 20 de ani.

Trainspotting

Foto: berlinale.de

Boyle stie asta si te joaca pe degete. Filmul lui e foarte nostalgic. E atat de nostalgic incat te face sa te gandesti ce faceai acum 20 de ani si ce ai realizat intre timp. Nu se intampla prea multe acum pe ecran, dar e ca si cum te-ai reintalni cu vechi prieteni. Nu poti sa nu-i iubesti, chiar daca au devenit cele mai proaste versiuni ale lor insisi.

Si da, „Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers” etc etc a fost updatat la anul 2017 (Facebook, Twitter samd). Dar exista ceva elegiac in aceasta vizita tarzie („Esti un turist in propria ta tinerete”, ii spune Sick Boy, azi Simon, lui Mark Renton.). Faptul ca simti ca e prima si ultima data cand te mai vezi cu acesti prieteni.

Trailer „T2 Trainspotting”:

Festivalul a intrat asadar pe fagas si va curge pana in 19 februarie, premiile urmand sa se anunte in 18 februarie. Securitatea e sporita in zona Potsdamer in urma atentatului terorist din decembrie 2017 dar, spre deosebire de anul trecut cand si atunci politistii erau tot in civil, pe strazile din vecinatatea salilor principale de cinema circulatia rutiera e acum restrictionata. Purtatorul de cuvant al politiei berlineze a spus revistei „The Hollywood Reporter” ca nu exista nici o amenintare terorista pe durata festivalului.