VIDEO Remanieri guvernamentale în Republica Moldova. Ce schimbări a anunțat premierul Dorin Recean
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat luni remanierea guvernamentală, anunțând ce miniștri vor pleca din funcție, precum și cine vine în locul acestora, după ce la început de noiembrie a anunțat că va veni cu o serie de propuneri de schimbări.
Necesitatea remanierii a fost dezbatută de Partidului Acţiune şi Solidaritate, care a ajuns la concluzia că Justiţia, Agricultura şi Internele nu au funcţionat bine în ultima perioadă şi de aceea schimbările în aceste domenii ar fi necesare.
„În aceste zile de după scrutin, împreună cu mai multe persoane, am analizat și am discutat schimbările pe care trebuie să le facem în guvernare și cine ar trebui să conducă efortul în sensul acestor schimbări”, a spus Recean.
La 6 noiembrie, în cadrul primei ședințe a Guvernului după prezidențiale, premierul Dorin Recean a anunțat că urmează remanieri guvernamentale. „În următoarele 10 zile eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări”, a menționat prim-ministrul.
Cu puțin timp înainte ca premierul Recean să țină o conferință de presă în care să anunțe ce miniștri sunt înlocuiți, Andrian Efros a demisionat din funcția de ministru al Afacerilor Interne. La fel, și Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care a spus că se retrage și din PAS.
„Am avut onoarea de a servi Republica Moldova în calitate de Ministru al Afacerilor Interne. Mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru sprijinul oferit pe parcursul acestui mandat plin de provocări.
Împreună cu echipa Ministerului Afacerilor Interne, am făcut față unor vremuri dificile: războiul la hotar, criza imigranților și alte situații critice care au pus la încercare siguranța și stabilitatea țării. Prin curaj, solidaritate și muncă asiduă, am reușit să asigurăm liniștea cetățenilor și să menținem un climat de stabilitate”, a spus Andrian Efros, anunțând că își dă demisia din fruntea MAI.
Ce modificări guvernamentale a anunțat premierul Dorin Recean
Conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale urmează să fie preluată de Vladimir Bolea, care potrivit premierului va continua atât proiectele începute, cât și revitalizarea sectorul construcției, scrie Jurnal.md. Astfel, Vladimir Bolea pleacă de la Ministerul Agriculturii, dar nu și din guvern, schimbând doar ministerul pe care îl va conduce.
Ministerul Afacerilor Interne va fi condus de o femeie, Daniela Misail Nichitin, după ce ministrul Adrian Efros și-a anunțat plecarea din fruntea acestui minister.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va fi condus tot de o femeie, Ludmila Catlabuga, reprezentanta Asociației Fermierilor Producători de Lapte din Republica Moldova, care vine în locul lui Bolea.
Ludmila Catlabuga este o tânără antreprenoare care împreună cu familia sa deține o fermă de circa 100 de vaci rasa Holstein, modernă în satul Visoca, raionul Soroca, potrivit Agroexpert.md, scrie Unimedia.
Ministerul Justiției va fi condus în continuare de ministra Veronica Mihailov-Moraru, deși surse PAS spuneau anterior pentru Unimedia că ea ar fi urmat să fie demisă