Sari direct la conținut

VIDEO Rezultat incert după ce un grup de soldați ruși încearcă să fugă cu disperare de artileria ucraineană

HotNews.ro
Soldati rusi, Foto: Captura video - Paul Jawin
Soldati rusi, Foto: Captura video - Paul Jawin

O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată cum artileria forțelor ucrainene a lovit în mod repetat un grup de soldați ruși ce încercau cu disperare să găsească adăpost în clădirile unei localități distruse de război.

Înregistrare video de aproape două minute arată cum soldații ruși sunt „fugăriți” de tirul coordonat din dronă al mortierelor, artileriei și lansatoarelor portabile de rachete ale ucrainenilor.

Editorii înregistrării video care ține în partea de jos evidența soldaților ruși uciși, par să sugereze că ultima lovitură a fost una fatală pentru grupul de soldați ruși rămași în viață ce s-au adăpostit în ultima clădire. Acest lucru nu este însă întru totul clar, filmarea fiind tăiată chiar după ultima explozie.

De exemplu, în jurul minutului 01:00 al înregistrării se poate vedea că majoritatea militarilor Moscovei au supraviețuit unei lovituri ce pare similar de puternică.

Înregistrarea video a fost geolocalizată independent ca fiind filmată în estul orașului Bahmut din regiunea Donețk, pe care mercenarii Wagner încearcă să îl cucerească încă de la începutul lunii august a anului trecut.

Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a publicat miercuri o fotografie șocantă cu trupurile a zeci de luptători ai săi care au fost uciși, afirmând că toți și-au pierdut viața în doar o zi de lupte.

„Bucătarul” lui Putin a publicat fotografia la o zi după ce a sugerat că comandamentul militar de la Moscova se face vinovat de înaltă trădare, acuzând că acesta a refuzat să furnizeze mercenarilor Wagner munițiile de care aceștia au nevoie.

Joi, Prigojin a proclamat „victoria” în confruntarea sa cu ministrul Apărării Serghei Șoigu și șeful Statului Major rus, Valerii Gherasimov, afirmând că au fost semnate documentele privind muniția, dar că deocamdată totul este „doar pe hârtie”.

Urmărește ultimele evoluții din a 365-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro