VIDEO Sabotorii ucraineni ar fi reușit să pună bombe pe elicoptere de atac Ka-52 aflate la sute de kilometri în interiorul Rusiei
O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată ceea ce arată a fi un act de sabotaj al ucrainenilor asupra unui elicopter de atac Ka-52 aflat la o bază aeriană de pe teritoriul Rusiei.
Potrivit informațiilor ce circulă pe platformele social media, încărcăturile explozive au fost plasate într-un elicopter Ka-52 aflat la aerodromul Veretie din regiunea Pskov. Mai multe site-uri rusești au scris luni că două astfel de elicoptere au fost avariate într-o explozie ce a avut loc la această bază aeriană din nord-vestul Rusiei.
#Russia: A video surfaced allegedly showing the planting of explosive charges on a Russian Ka-52 helicopter by a saboteur on Veretye Air Base, Pskov Oblast – according to Russian media two helicopters there were damaged due to unknown explosions at 30th October. pic.twitter.com/Ks85KxgVNu
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) October 31, 2022
Potrivit Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia, elicopterele se aflau la aerodromul rusesc pentru reparații, unde au avut loc trei explozii, a căror cauză nu a fost dezvăluită. În jurul orei 22:00, soldații au auzit mai multe explozii, care au fost atât de puternice încât fragmentele de fuselaj au fost împrăștiate pe o rază de 200 de metri.
Administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker notează într-o postare separată că, deși nu pot confirma autenticitatea înregistrării, forțele ucrainene nu au capturat niciodată 3 elicoptere Ka-52 (câte pot fi văzute în înregistrare), ceea ce înseamnă că este imposibil ca filmarea să fi fost făcută undeva pe teritoriul controlat de Kiev.
Ei explică de asemenea că sabotorul din înregistrare poate fi văzut pregătind un dispozitiv cu detonare întârziată în care introduce un detonator M5-5M, acestea fiind apoi introduse într-o încărcătură explozivă plasată pe elicopterul de atac rusesc.
#Ukraine: A look what was used for this bombing- the saboteur is seen preparing a VZD-6Ch mechanical delay firing device (Up to 6hrs delay) and inserting a MD-5M detonator in it.
Afterwards, it was installed in an explosive charge placed on the Ka-52. https://t.co/gyNVeLKONq pic.twitter.com/7tNLtjdn68— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) October 31, 2022
Ucraina afirmă că a distrus 5 elicoptere la baza aeriană rusească
Serviciul de informații militare a Ucrainei susține că „raidul” asupra aerodromului din Pskov a dus la distrugerea a două aeronave Ka-52, a unui Mi-28H și a altor două elicoptere.
Yaroslav Trofimov, corespondentul-șef al The Wall Street Journal pentru subiecte internaționale, amintește că baza aeriană din Pskov se află la sute de kilometri de teritoriul ucrainean, arătând o capabilitate remarcabilă a sabotorilor sau forțelor speciale ale Kievului de a opera adânc în spatele liniilor inamice.
Ukraine’s GUR military intelligence claims the raid on the Pskov airfield, saying it destroyed two Ka-52, one Mi-28H and damaged two more choppers. The airfield is hundreds of miles from Ukraine, showing quite a \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6capability deep in the Russian rear. https://t.co/wHuJD0T5Yx https://t.co/wcQYjtND2q
— Yaroslav Trofimov (@yarotrof) November 1, 2022
În evaluarea sa privind evoluția războiului din Ucraina, ministerul britanic al Apărării nota marțea trecută că ucrainenii au reușit să doboare 23 de elicoptere de atac Ka-52, peste un sfert din numărul total de care Rusia dispunea înainte de declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie.
Există de asemenea suspiciuni puternice că sabotori ai partizanilor sau forțelor speciale ucrainene s-ar afla și în spatele exploziilor ce au avut loc la baze aeriene rusești din Crimeea în luna august.
Generalul Valeri Zalujnîi, șeful Statului Major al forțelor armate ucrainene, a revendicat aceste atacuri la începutul lunii septembrie, afirmând însă că ele au fost rezultatul unor lovituri cu rachete sau proiectile, fără a oferi mai multe informații asupra subiectului.
Urmărește ultimele evoluții din a 251-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.