Sari direct la conținut

VIDEO Se inaugurează „Cocoașa de la Focșani”: Se dau în circulație 11 km din Autostrada „Moldovei”. Cum arată tronsonul care se deschide azi

HotNews.ro
VIDEO Se inaugurează „Cocoașa de la Focșani”: Se dau în circulație 11 km din Autostrada „Moldovei”. Cum arată tronsonul care se deschide azi
Autostrada Moldovei - Cocoasa de la Focsani, gata de deschidere / Foto: Captură YouTube

I se mai spune „Cocoașa de la Focșani” pentru că noua șosea de mare viteză care va fi inaugurată joi ocolește acest municipiu pe la o distanță foarte mare. Este prima inaugurare din A7 din acest an, iar autoritățile susțin că în săptămânile următoare vor mai fi deschise alte câteva tronsoane. 

  • Tronsonul inaugurat joi este al doilea deschis pe A7, primul fiind deschis circulației în 2020 – centura Bacău (16km).

Joi, de la ora 17.00, va fi inaugurat Lotul 4 din Autostrada A7 Buzău – Focșani. Mai exact, va fi deschis tronsonul Mândrești – Focșani Nord, și legătura cu DN2, aproape 11 kilometri de autostradă. 

„Inaugurarea vine cu 3 luni întârziere față de termenul inițial, august 2024”, scrie Asociația Pro Infrastructura, care amintește că în septembrie 2022 a fost semnat contractul cu UMB, contract ce presupunea 20 de luni de execuție directă, fără proiectare. Ordinul de începere a lucrărilor a venit abia în decembrie 2022. 

„Din păcate, șoferii nu se vor putea bucura și de drumul de legătură dintre DN2 și DN2D care va funcționa ca o centură de nord a orașului și care este parte integrantă a contractului amintit în paragraful anterior. Pasajul peste calea ferată are două pile blocate de o linie electrică aeriană ce va fi relocată în curând”, explică Asociația.

Odată cu inaugurarea de joi, România ajunge la 47,17 kilometri inaugurați în 2024 și la o rețea totală de 1.122,27 km de autostradă și drum expres în exploatare.

Autoritățile promit restul tronsoanelor de pe Buzău – Focșani până la finalul anului

„Săptămâna viitoare loturile 1 si 2, cele de la Buzău și Râmnicu Sărat, de asemenea vor fi date în circulație. Vom avea în luna decembrie și lotul 3, de aici dintre Focșani și Buzău și de asemenea loturile 1 si 2 între Ploiești și Buzau”, a spus Sorin Grindeanu miercuri, într-o vizită pe șantier. 

Deși loturile 1 și 2 din A7 Buzău – Focșani aproape sigur că vor fi deschise, lotul 3 rămâne în dubiu, în ciuda promisiunilor politicienilor. 

„În opinia noastră, lotul 3, adică sectorul de 36,1 km dintre Râmnicu Sărat și Focșani, nu va fi gata în 2024. Termenul inițial de finalizare este aprilie 2025”, susține Pro Infrastructura.

„Cocoașa de la Focșani”

Tronsonul 4 din A7 Buzău – Focșani a primit denumirea de „Cocoașa de la Focșani” încă din 2020, din perioada de proiectare. 

HotNews.ro a scris în premieră atunci de „Cocoașa de la Focșani”, explicând cum decizia de a îndepărta autostrada A7 de municipiul Focșani s-a făcut la presiunea politicienilor locali care susțineau că în câmpul de lângă oraș este un spațiu esențial pentru extinderea urbană.

În mod normal, A7 ar fi fost cu circa 5 kilometri mai scurtă în dreptul Focșaniului, dar autoritățile locale au dorit ca între municipiul și localitatea adiacentă Mândrești să nu existe acest proiect de infrastructură, argumentând practic că prin câmpul dintre localități zona urbană se va extinde. 

La acel moment, atât CNAIR, cât și societatea civilă implicată în discuții au fost de aceeași parte și nu au acceptat argumentele administrației locale, însă în cele din urmă proiectul a rămas neschimbat și a păstrat traseul cu „cocoașă”

A7 Mândrești – Focșani Nord (Lotul 4)

  • Constructorul: UMB
  • Lungime: 10,94 km
  • Valoare: 764 mil lei (fără TVA)
  • Contract semnat: septembrie 2022
  • Lucrări începute: decembrie 2022
  • Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 20 luni
  • Termen de finalizare: august 2024
  • Stadiu (noiembrie 2024): 90%

VIDEO – Cum arată A7 Buzău – Focșani, Lot 4:

Autostrada A7 – „Coloana vertebrală” a traficului din Moldova

Autostrada „Moldovei” A7 este o șosea de mare viteză, acum în lucru pe o distanță de circa 320 de kilometri, din totalul de 440 km Ploiești – Siret. În prezent se lucrează de la intersecția cu A3 de lângă Ploiești și până la Pașcani. 

I se mai spune și „coloana vertebrală” a infrastructurii rutiere pentru Moldova pentru că străbate regiunea de la Nord la Sud, legând-o cu Muntenia și urmând să preia tot traficul greu și de tranzit de pe DN2 (E85), unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din țară. Din A7, deocamdată, au fost dați în trafic doar 16 km ce servesc drept variantă ocolitoare a Bacăului. 

Pentru final de 2024 Compania de Autostrăzi e convinsă că va tăia panglica și va da în trafic aproape 130 de kilometri din A7. 

„Pe Ploiești – Buzău vom deschide circulația pe 47 kilometri, pe loturile 1 și 2 de la Dumbrava la Pietroasele. În noiembrie ar trebui deschis traficul”,  declara pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu. 

„Iar pe Buzău – Focșani vorbim de 82 de kilometri, pe toate cele patru loturi”, spunea reprezentantul CNAIR. 

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro