Sari direct la conținut

VIDEO Stoltenberg: NATO va invita Ucraina să intre în Alianță „când condiţiile vor fi îndeplinite” / De ce consideră Aliaţii că nu este momentul ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline

HotNews.ro
Jens Stoltenberg, Foto: Olivier HOSLET / AFP / Profimedia
Jens Stoltenberg, Foto: Olivier HOSLET / AFP / Profimedia

​NATO va adresa Ucrainei o invitație de a se alătura alianței militare atunci când „statele membre vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”, a declarat marți, într-o conferință de presă, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Liderii țărilor membre NATO, reuniți la summitul de la Vilnius, au convenit să invite Ucraina să se alăture Alianței atunci când condiţiile o vor permite, după cum a arătat șeful NATO în briefingul de presă. „Am indicat în mod clar că vom invita Ucraina să adere la NATO atunci când aliaţii vor fi de acord şi când condiţiile vor fi întrunite”, a declarat el.

Totodată, membrii blocului militar au decis să renunţe la impunerea unui Plan de acţiune în vederea aderării (Membership Action Plan – MAP), făcând ca aderarea Ucrainei să treacă de la un proces în doi paşi la unul într-un singur pas.

Prin renunţarea la acest MAP – o listă de obiective politice, economice şi militare pe care alte state din Europa de Est au trebuit să le îndeplinească înainte de a adera la Alianţă – se înlătură practic un proces birocratic şi astfel Ucraina va avea aderarea accelerată, a explicat Stoltenberg.

Secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat de asemenea că nou înfiinţatul Consiliu NATO-Ucraina, un cadru de consultări între Kiev şi Alianţă, va avea prima reuniune chiar miercuri, iar în cadrul acestuia membrii au statut „egal”.

Statele membre au aprobat şi un nou program multianual de asigurare a deplinei interoperabilităţi a armatei ucrainene cu NATO. Au fost de asemenea anunţate noi ajutoare militare occidentale destinate Ucrainei, pentru a o sprijini în continuare în războiul cu Rusia.

Stoltenberg: „E un mesaj puternic, unit şi pozitiv faţă de Ucraina”

Șeful NATO a anunțat trei măsuri convenite de aliați, marți, în cadrul summitului de la Vilnius:

  • „Un nou program multianual de sprijin pentru Ucraina”
  • „Un nou Consiliu NATO-Ucraina, vom avea prima sedință chiar mâine”
  • „Am reafirmat că Ucraina va deveni un membru al NATO și am convenit să eliminam necesitatea unui Plan de acțiune pentru aderare. Va fi un singur pas. Vom adresa Ucrainei invitația de a adera la NATO când vor fi îndeplinite condițiile”

Întrebat despre criticile enunțate mai devreme în cursul zilei de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a considerat „absurd” ca ţara sa să nu primească la acest summit o dată concretă nici măcar pentru invitaţia de a adera la NATO, Jens Stoltenberg a răspuns că aliaţii „au decis astăzi un mesaj puternic, unit şi pozitiv faţă de Ucraina pentru un sprijin durabil, dar şi un mesaj pozitiv asupra parcursului către aderare”.

Stoltenberg explică de ce Aliaţii consideră că nu este momentul ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline al NATO

Secretarul general al NATO a explicat marţi, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, de ce Aliaţii consideră că nu este momentul ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline al NATO, relatează BBC și News.ro. Asta după ce anunțase că Aliaţii vor adresa Ucrainei o invitaţie de a se alătura NATO atunci când „membrii sunt de acord şi sunt îndeplinite condiţiile”.

Întrebat ce condiţii nu îndeplineşte Ucraina, Stoltenberg a explicat că există două dimensiuni pentru aceasta. „Una este nivelul sau măsura în care se ocupă de modernizarea instituţiilor de apărare şi securitate, de consolidarea guvernării, inclusiv de combaterea corupţiei”, a menţionat Stoltenberg. Aceste aspecte au fost abordate la fiecare extindere a NATO, a subliniat el.

„Pentru că avem nevoie de o guvernare puternică şi dorim, de asemenea, forţe armate care să fie interoperabile cu NATO”, a explicat el, în condiţiile în care aliaţii au decis să renunţe la MAP pentru Ucraina, aducând-o mai aproape cu un pas de Alianţă.

MAP, Planul de acţiuni în vederea aderării, este un set de condiţii şi acţiuni pe care fiecare nou membru NATO, de la încheierea Războiului Rece, a fost obligat să-l îndeplinească înainte de a deveni membru cu drepturi depline.

„Atunci când are loc un război…”

Pe de altă parte, Stoltenberg a spus că cealaltă dimensiune este faptul că în Ucraina are loc un război. „Aliaţii sunt de acord că atunci când are loc un război nu este momentul potrivit pentru a face din Ucraina un membru cu drepturi depline al Alianţei”, a arătat el.

Însă, a subliniat Stoltenberg, a fost pentru prima dată când Aliaţii au eliminat cerinţa unui Plan de acţiune pentru aderare (MAP) pentru o ţară aflată pe drumul spre aderare.

O invitaţie pentru Ucraina va fi lansată atunci când vor fi îndeplinite condiţiile, a reiterat el. Sarcina cea mai urgentă acum este să ne asigurăm că Ucraina câştigă războiul, a punctat Stoltenberg, reamintind că procesele de aderare nu au termene limită.

NATO oferă Ucrainei un pachet foarte substanţial, cu multe elemente diferite, care ajută Ucraina să se îndrepte spre aderarea la NATO. Nu a existat niciodată un mesaj mai puternic din partea NATO, atât în ceea ce priveşte sprijinul politic, cât şi cel practic şi concret, a subliniat şeful NATO.

Ce au mai decis liderii NATO în prima zi a summitului de la Vilnius

De asemenea, Stoltenberg a precizat că Aliații s-au angajat să aloce „cel puțin 2%” din PIB-ul lor pentru cheltuieli militare.

„Pentru a-şi satisface nevoile de apărare, Aliaţii şi-au luat angajamentul de durată de a investi cel puţin 2% din Produsul Intern Brut (PIB) în apărare. Aliaţii europeni şi Canada au înregistrat o creştere de 8,3% în termeni reali a bugetelor lor de apărare în 2023, cea mai mare creştere după decenii. Unsprezece aliaţi ating sau depăşesc nivelul de referinţă în acest an, iar acest număr este de aşteptat să crească substanţial în 2024”.

Liderii NATO se reunesc marţi şi miercuri la Vilnius într-un summit de la care Ucraina speră să obţină garanţii că va fi acceptată ca stat membru al Alianţei odată încheiat războiul declanşat de Rusia.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat anterior marți că ar fi „absurd” dacă liderii NATO reuniți la summit nu ar oferi țării sale o perspectivă concretă de aderare, după ce șeful Alianței a declarat că statele membre vor trimite Kievului un „mesaj pozitiv”.

Liderul de la Kiev urmează să ia parte în cursul serii la un dineu de lucru cu liderii NATO, iar miercuri va avea convorbiri bilaterale cu preşedintele american Joe Biden.

Citește și:

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro