VIDEO SUA: Stormy Daniels povesteşte, într-un documentar, versiunea sa asupra presupusei aventuri cu Trump
Vedeta americană de filme pentru adulţi Stormy Daniels prezintă într-un documentar difuzat începând de luni versiunea ei despre o presupusă relaţie sexuală cu Donald Trump în 2006, aventură care îl va conduce pe fostul preşedinte la un proces penal la New York în aprilie, notează AFP și Agerpres.
Filmul „Stormy” de pe platforma de streaming Peacock (grupul NBCUniversal) spune timp de aproape două ore, cu ajutorul montajului de interviuri şi imagini de arhivă, povestea lui Stephanie Clifford. Această fostă actriţă porno supranumită Stormy Daniels a devenit o celebritate din cauza consecinţelor judiciare şi politice ale unei scurte aventuri cu Trump.
Ceea ce omul de afaceri republican neagă.
„Când l-am cunoscut pe Trump (în 2006), mi-a spus că nu şi-ar dori niciodată să fie preşedinte”, povesteşte Clifford în fragmente din acest documentar regizat de Sarah Gibson şi produs de Erin Lee Carr, deja autoare ale unui film despre cântăreaţa Britney Spears.
„Dar Trump a câştigat apoi nominalizarea Partidului Republican” pentru alegerile prezidenţiale din 2016 şi „acolo a început cu adevărat rahatul”, spune această femeie născută în Baton Rouge, Louisiana, în urmă cu doar 45 de ani.
„Tot ce a trebuit să fac a fost să semnez o foaie de hârtie ca să tac”, continuă ea peste imaginea unui document care ordona transferul a 130.000 de dolari pe 27 octombrie 2016, chiar înainte de alegerile prezidenţiale câştigate de republicanul Donald Trump în faţa democratei Hillary Clinton.
După ani de anchetă penală şi inculparea istorică în martie 2023 a lui Donald Trump, un judecător din New York a amânat vineri până la jumătatea lui aprilie procesul care urma să înceapă pe 25 martie pentru acest caz de plăţi ascunse.
Fostul preşedinte al Statelor Unite a pledat nevinovat pentru acuzaţiile de falsificare a conturilor imperiului său imobiliar, Trump Organization, pentru a ascunde cei 130.000 de dolari plătiţi lui Clifford, prin fostul avocat al lui Trump, devenit între timp inamic, Michael Cohen.
Potrivit procurorilor din New York şi lui Stormy Daniels, ea trebuia să păstreze tăcerea în legătură cu relaţia sexuală consensuală pe care ar fi avut-o în vara lui 2006 cu bărbatul care avea să ajungă la Casa Albă zece ani mai târziu şi care era deja căsătorit cu Melania Trump.
În această afacere care a izbucnit în 2018, Donald Trump este acuzat de 34 de fraude contabile pedepsite cu o pedeapsă maximă de patru ani de închisoare în cele mai grave cazuri.