Sari direct la conținut

VIDEO SUA: Trump difuzează în avans interviul pentru CBS, pentru a arăta cât de părtinitor este

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia
Donald Trump, Foto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a dat publicităţii joi, înainte de data stabilită pentru difuzare, un interviu pentru emisiunea „60 Minutes” de pe postul CBS, într-o tentativă de a arăta că jurnalistul care l-a intervievat a fost părtinitor, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Trump a postat interviul de aproape 40 de minute cu veterana jurnalistă Lesley Stahl pe social media cu comentariul: „Uitaţi-vă la părtinirea, ura şi impoliteţea de care dau dovadă 60 Minutes şi CBS”.

Preşedintele, care pare să fie într-o dispoziţie proastă în timpul interviului, se plânge în mod repetat că el primeşte „întrebări dure”, în timp ce rivalul său democrat are parte de „mingi la fileu”.

„Doar fiţi corect”, îi spune Trump lui Stahl la începutul videoclipului postat pe reţelele sociale. „Aş vrea să-l intervievezi şi pe Joe Biden cum m-ai intervievat pe mine”, adaugă el.

Media s-au „discreditat” atunci când l-au întrebat pe Biden despre aroma sa favorită de îngheţată, mai afirmă Trump.

De asemenea, preşedintele acuză emisiunea că îl acoperă pe Biden după ce jurnalistul îi spune: „Nu putem difuza lucruri pe care nu le putem verifica”.

„A durat destul”, a declarat Trump la finalul înregistrării făcute publice, punând capăt abrupt interviului şi plecând.

Trump a acuzat frecvent media americane că sunt părtinitoare cu Biden şi împotriva lui, dar publicarea unui interviu înaintea datei stabilite pentru difuzare, duminică, este o mişcare foarte neobişnuită.

Marţi, el a ameninţat că va da publicităţii copia Casei Albe a interviului mai devreme, „pentru ca oricine să poată vedea ce înseamnă ştirile părtinitoare şi false”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro