Sari direct la conținut

VIDEO Tanc rusesc, „promovat” la submarin pe ritmuri de Benny Hill: „Probabil nu e cel mai bun șofer de tanc din armata rusă”

HotNews.ro
Tancul rusesc a intrat la apa, Foto: Captura video
Tancul rusesc a intrat la apa, Foto: Captura video

O înregistrare video realizată de militarii ucraineni l-a surprins pe „probabil nu cel mai bun șofer de tanc din armata rusă”.

Înregistrarea video redistribuită de administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker a surprins cum un tanc rusesc rulează la mare viteză pe ceea ce pare a fi un drum forestier înainte de a trece în trombă printr-un pâlc de arbuști.

Din păcate pentru tanchiștii ruși în spatele acestuia se afla un curs de apă în care vehiculul blindat cade fără prea mare ceremonie.

Înregistrarea video la care a fost adăugată celebra coloană sonoră a serialului Benny Hill a fost distribuită inițial de militarii celei de-a 53-a Brigadă Mecanizată a armatei ucrainene.

De altfel chiar la sfârșitul înregistrării se poate vedea o explozie în apropierea tancului, sugerând că motivul pentru care acesta mergea cu o viteză atât de mare era fiindcă era urmărit de artileria ucraineană.

„Tanc rusesc promovat la submarin”

După cum era de așteptat, înregistrarea a atras un val de comentarii ironice.

„Haideți măi băieți, acest nou tanc amfibiu al Rusiei este atât de secret încât nici n-am auzit de el până acum”, notează un utilizator al Twitter în timp ce un altul a scris că vehiculul de luptă „a fost promovat la gradul de submarin”. Nu a fost singurul comentariu de acest gen, unii amintind și de tancul rusesc care „a încercat să devină satelit”.

Mulți dintre utilizatorii Twitter au amintit de asemenea de căldurile din estul Ucrainei, afirmând că tanchiștii au vrut doar să se răcorească.

De altfel, după cum au arătat imagini distribuite pe rețelele de socializare încă din luna iunie, tanchiștii ruși au apelat la tot felul de improvizații pentru a încerca să prevină supraîncălzirea vehiculelor lor.

Militarii trimiși de Vladimir Putin în Ucraina au început să se plângă tot mai vocal de condițiile de pe front în contextul numeroaselor lipsuri îndurate din cauza problemelor logistice ale armatei ruse.

Urmărește ultimele evoluții din a 169-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro