VIDEO Thailanda: Cele mai mari proteste din ultimii ani. Oamenii au manifestat faţă de Guvern şi Monarhie – „Jos cu feudalismul! Trăiască poporul!”

Aproximativ 20.000 de thailandezi au protestat faţă de Guvernul condus de Prayuth Chan-ocha, fost lider al loviturii de stat, şi au cerut reformarea Monarhiei, sâmbătă, când în capitala Bangkok a avut loc cea mai mare manifestaţie din ultimii şase ani, potrivit Reuters, citată de News.ro.
„Jos cu feudalismul! Trăiască poporul!”, a fost una dintre scandările de la cea mai mare demonstraţie din Bangkok de când Prayuth a preluat puterea în 2014.
Proteste au loc în ţara asiatică din luna iulie, oamenii cerând înlăturarea Guvernului, o nouă Constituţie şi alegeri. Ei au încălcat un tabu şi au criticat monarhia regelui Maha Vajiralongkorn.
Protestele de sâmbătă s-au mutat din campusul Universităţii Thammasat, teren propice opoziţiei conducerii militare şi regale, la Sanam Luang, în faţa Marelui Palat.
„Sper ca oamenii de la putere să vadă importanţa poporului”, a spus liderul studenţilor, Panupong “Mike” Jadnok, mulţimii. „Luptăm pentru a pune monarhia la locul ei, nu pentru a o aboli”.
Organizatorii au spus că au fost prezenţi 50.000 de oameni la demonstraţie, iar poliţia a anunţat că a fost vorba despre 18.000 de persoane.
Protestatarii au spus că plănuiesc să rămână peste noapte şi să mărşăluiască spre sediul Guvernului duminică dimineaţă.
Regele nu se află în Thailanda şi a petrecut mult timp în Europa de când a preluat tronul de la tatăl lui, în 2016. Palatul Regal nu a fost disponibil pentru a comenta evenimentele, precizează Reuters, citată de News.ro.
„Oamenii pot protesta, dar trebuie să o facă paşnic şi în limitele legii”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anucha Burapachaisri.
Pe 19 septembrie s-au împlinit 14 ani de la lovitura de stat, în urma căreia prim-ministrul populist Thaksin Shinawatra a pierdut puterea. Între protestatari s-au aflat sâmbătă şi adepţi ai lui.
Prayuth a spus că Guvernul va permite protestele, dar cererile de reformare a Monarhiei nu sunt acceptabile.
Protestatarii cer modificarea legii lezmajestate, reducerea puterilor constituţionale ale regelui şi a controlului lui asupra averii palatului şi asupra unităţilor armate.
Demonstraţii în semn de susţinere a celei din Bangkok au avut loc şi în Taipei şi Tokyo, iar altele sunt planificate să aibă loc în Europa şi America de Nord.