Skip to content
UPDATE

VIDEO A fost deschis traficul pe o nouă secțiune din Autostrada Moldovei / Alte trei loturi din A7 ratează termenul PNRR. Ce se întâmplă cu ele

Circa 47 km din „Autostrada Moldovei” A7 au fost deschiși traficului luni, începând cu ora 16.00, legând practic Bacăul de București pe autostradă, o distanță neîntreruptă de aproape 300 de km de șosea de mare viteză. 

  • Luni, 31 august, este ultima zi în care mai pot fi finalizate proiectele de infrastructură finanțate prin PNRR, planul de relansare economică post-pandemică al UE.
  • „Autostrada Moldovei” A7 a fost principalul beneficiar de finanțare prin PNRR, toate tronsoanele de la Ploiești și până la Pașcani au fost prinse inițial în acest program.
  • Trei tronsoane nu vor fi gata la timp. Cele trei loturi, la nord de Bacău până la Pașcani, ratează termenul PNRR și pierd restul de finanțare. Două din ele vor fi gata până la finalul anului.
  • UPDATE: A fost deschisă circulația pe cei 47,1 km de la Adjud Nord la Bacău, anunță CNAIR. „Șoferii pot circula de astăzi pe 241,62 km din totalul celor 319 km ai Autostrăzii Moldovei A7 până la nodul rutier al Variantei Ocolitoare Bacău care face legătura cu DN2F, spre Vaslui, iar după finalizarea lucrărilor de racordare se va ajunge de la Bucuresti la Bacău Nord pe 310,59 km de autostradă”, transmite Compania de Drumuri.

București – Bacău, integral pe autostradă

Luni de la ora 16.00 va fi deschisă circulația pe circa 47  km de autostradă de la actualul nod de la Adjud Nord până la Bacău. Vorbim de circa 25,5 km continuarea Autostrăzii A7 de la Adjud până la Răcăciuni de pe Lotul 2 Focșani – Bacău, lot din care aproape jumătate a fost deschis în decembrie anul trecut, și de circa 21,5 km de pe Lotul 3 Răcăciuni – Bacău. 

Va fi a doua cea mai mare deschidere dintr-o bucată din A7, după ce anul trecut s-au deschis circa 49 de km pe Focșani – Adjud, dar va reprezenta totuși cea mai importantă deschidere pentru că va completa gaura existentă în A7 și va permite o legătură neîntreruptă către inima Moldovei. 

Odată cu această inaugurare, șoferii vor avea o legătură directă și neîntreruptă pe autostradă între București și Bacău, peste 300 de kilometri. 

Traficul deschis doar parțial pe centura Bacăului

Noul tronson se va lega direct la varianta de ocolire Bacău, însă traficul va fi deschis într-o prima fază doar până la nodul cu DN2F, spre Vaslui.

Lucrările la nodul rutier Bacău Nord, care face joncțiunea între centura-autostradă deschisă în 2020 și continuarea A7 spre Pașcani încă nu sunt finalizate. Ele vor fi gata în circa o săptămână, au precizat pentru HotNews surse din cadrul Ministerului Transporturilor.

PNRR la final: ultimul tronson care reușește să fie finanțat complet

Momentul deschiderii va marca și momentul oficial în care PNRR va ajunge la final, planul de relansare economică post-pandemie gândit de Comisia Europeană, care pentru România a însemnat o importantă sursă de finanțare pentru infrastructură.

Dacă la început toate tronsoanele A7 erau gândite să fie gata până la termenul final – 31 august 2026 – și să nu piardă niciun ban, șantierele au întârziat, iar trei dintre tronsoane nu sunt gata la timp. 

„Practic, în momentul de față, după renegocierea din iunie cu Comisia Europeană, ne-a rămas pe partea de autostrăzi, pe fonduri nerambursabile, sectorul Focșani – Adjud – Bacău. De la Focșani la Adjud e recepționat și deschis de anul trecut, miza noastră acum e să deschidem Adjud – Bacău, astfel încât să beneficiem de circa 1,5 miliarde de euro bani gratis de la Comisia Europeană”, explică pentru publicul HotNews Horațiu Cosma, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor care se ocupă de sectorul rutier.

A7 Domnești Târg – Răcăciuni

  • Constructorul: UMB
  • Lungime: 38,78 km (cca 14 km de la Domnești-Târg la Adjud deschiși în decembrie 2025)
  • Valoare: 2,49 mld lei (fără TVA)
  • Contract semnat: decembrie 2022
  • Lucrări începute: mai 2023
  • Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 30 luni
  • Termen de finalizare: noiembrie 2025
  • Stadiu (august 2026): 99,9%

A7 Răcăciuni – Bacău

  • Constructorul: UMB
  • Lungime: 21,52 km
  • Valoare: 1,68  mld lei (fără TVA)
  • Contract semnat: decembrie 2022
  • Lucrări începute: mai 2023
  • Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 30 luni
  • Termen de finalizare: noiembrie 2025
  • Stadiu (august 2026): 97%

Tronsoanele A7 prin PNRR care nu sunt gata la timp

„De la Bacău la Pașcani, tronsoanele au fost trecute pe componenta de împrumut din PNRR. Noi anticipasem la momentul renegocierii cu Comisia Europeană că nu vom fi gata cu aceste tronsoane și atunci am negociat niște ținte financiare de progres pentru fiecare lot în parte. Am negociat o țintă de tipul unui certificat intermediar de plată aprobat de inginer în valoare de un miliard de lei pe lot, plus-minus, un miliard și ceva”, explică secretarul de stat. 

El spune că proiectele sunt foarte aproape de țintele financiare propuse, „sperăm să le bifăm până la termen”. 

Când vor fi gata loturile A7 la nord de Bacău

După inaugurarea tronsonului, șantierele UMB – constructorul pe toate loturile A7 din PNRR – se vor muta la nord de Bacău. 

„Ne mutăm cu toate forțele de la 1 septembrie, practic. Obiectivul este să ajungem cu A7 deschisă până la finalul anului la Săbăoani, la nord de Roman. Punctul critic se va muta pe podul peste râul Moldova. Sectorul va permite să ocolim Romanul, un alt punct nevralgic de pe E85”, spune secretarul de stat. De la Bacău la Săbăoani sunt 49 de km.

Ultimul tronson, cei circa 19 km de la Săbăoani la Pașcani, e puțin mai în urmă, recunoaște oficialul de la Transporturi. 

„Într-un scenariu realist cred că ne vom duce cu 2-3 luni în 2027 cu acel lot până să fie gata, depindem și de vreme. Nici nu vrem să facem rabat de la calitate doar pentru a câștiga câteva săptămâni”, spune Cosma. 

Ionuț Ciurea, director al Asociației Pro Infrastructura (API), una dintre organizațiile civice foarte active în monitorizarea marilor proiecte de infrastructură apreciază pentru publicul HotNews că intențiile Transporturilor sunt fezabile, dar le pune în context. 

Ciurea spune că e realistă așteptarea ca primele două loturi să fie gata în acest an „dacă se asigură finanțarea”.  

A7 Bacău – Pașcani, Lotul 1 (Bacău Nord – Trifești)

  • Constructorul: UMB
  • Lungime: 30,3 km
  • Valoare: 1,64 mld lei (fără TVA)
  • Contract semnat: februarie 2023
  • Lucrări începute: mai 2023
  • Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 30 luni
  • Termen de finalizare: noiembrie 2025
  • Stadiu (august  2026): 70%

A7 Bacău – Pașcani, Lotul 2 (Trifești – Săbăoani)

  • Constructorul: UMB
  • Lungime: 18,99 km
  • Valoare: 1,28 mld lei (fără TVA)
  • Contract semnat: februarie 2023
  • Lucrări începute: mai 2023
  • Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 30 luni
  • Termen de finalizare: noiembrie 2025
  • Stadiu (august 2026): 62%

A7 Bacău – Pașcani, Lotul 3 (Săbăoani – Pașcani)

  • Constructorul: UMB
  • Lungime: 28,1 km
  • Valoare: 1,77 mld lei (fără TVA)
  • Contract semnat: februarie 2023
  • Lucrări începute: mai 2023
  • Termen oficial de execuție (proiectul tehnic realizat dinainte): 30 luni
  • Termen de finalizare: noiembrie 2025
  • Stadiu (august 2026): 57%

Cum vor fi finanțate loturile din A7 nefinalizate după PNRR

Secretarul de stat Horațiu Cosma spune că pentru loturile din A7 care pierd restul de finanțare prin PNRR următoarele luni vor exista în continuare plăți alocate acestui program, iar apoi tronsoanele vor fi mutate pe programul operațional transport, adică fondurile europene nerambursabile clasice pe care România s-a bazat în general pentru proiectele de infrastructură. Recunoaște, însă, că deocamdată e doar un plan. 

„Anul ăsta putem plăti din titlurile bugetare alocate PNRR, fie că sunt banii de la buget, fie banii din tranșele PNRR pe care le vom mai primi până la finalul anului. Apoi, de la 1 ianuarie, planul este să mutăm proiectele pe finanțare pe programul Transport, fondurile europene clasice, avem spațiul gândit, alocat pentru aceste loturi, deci tot ce va rămâne de finalizat pe A7, scriptic, la noi în acte, va merge pe finanțare europeană pe programul transport, vedem în funcție de gradul de supracontractare a programului transport cât va fi efectiv atras.

Va depinde de unde suntem la momentul 31 august. Estimăm că vom fi undeva la 70% pe loturile 1 și 2 din Bacău – Pașcani, puțin mai în urmă cu lotul 3, deci diferența de cost pe care nu o vom deconta din PNRR, va fi alocată pe programul transport”, spune Cosma.