VIDEO Un blindat rusesc intră în plin într-un șir de mine, deși e clar vizibil pe șosea: „A avut gânduri suicidare”
O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare a surprins un alt moment de neînțeles al armatei ruse: un blindat intră în plin într-un șir de mine plasat pe șosea deși acesta este clar vizibil.
După cum notează administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker, vehiculul în cauză este un vechi blindat amfibiu MT-LB intrat în dotarea forțelor armate sovietice înspre sfârșitul anilor 1950, acesta îndreptându-se nonșalant spre șirul de mine clar vizibil pe șosea.
#Ukraine: A Russian MT-LB driver, apparently with very limited vision, drove into a row of TM-62 anti-tank mines. The result is as expected. pic.twitter.com/Efp9ML2txu
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) October 12, 2022
Ukraine Weapons Tracker notează că șoferul a avut probabil o vizibilitate „foarte redusă”, în timp ce unii internauți glumesc în secțiunea de comentarii că șoferul blindatului ar fi fost beat sau a avut gânduri suicidare.
Probably drunk or suicide :/
— Buschlaid (@BuschModelar) October 12, 2022
Mai mulți comentatori au glumit de asemenea că șoferul vehiculului stătea probabil pe telefon în momentul incidentului.
Best don’t text and drive ad I’ve ever seen.
— Justin Carpenter (@JCarpenter87) October 12, 2022
Un alt internaut a remarcat ironic că de fapt ar fi vorba de un nou „gest de bunăvoință” din partea forțelor de invazie care îi scutește de o treabă pe militarii ucraineni, o referință la anunțul făcut de ministerul rus al Apărării pe 30 iunie privind retragerea de pe Insula Șerpilor.
More good-will gestures from those aggressors!
Saves Ukrainian forces some work!
Перемога, мир і воля Україні!— KlausD (@klausdorth) October 12, 2022
„Gestul de bunăvoință” a fost ironizat în mod repetat și de militarii ucraineni.
Deși problemele tancurilor și în special blindatelor rusești cu minele sunt deja de notorietate, din numeroasele înregistrări video apărute în ultimele luni care arată decizii cel puțin îndoielnice ale militarilor ruși care conduc vehiculele de luptă aceasta pare a fi prima în care unul intră direct într-o mină, deși ea este cât se poate de vizibilă.
De fapt, după cum se poate vedea în înregistrare, pe șosea sunt plasate nu unul, ci două șiruri de mine clar vizibile.
În alte filmări apărute pe rețelele de socializare anterior pot fi văzute de exemplu blindate care încearcă să treacă în trombă printre alte vehicule de luptă scoase din acțiune, pericolul părând oricum evident, dar niciodată atât de vizibil.
Video of a Russian BMP running over a mine next to two damaged BMPs. A good indication of why Russian troops ride on top of their BMPs. https://t.co/vsaYefR0F9 pic.twitter.com/L84xWMjKYB
— Rob Lee (@RALee85) August 15, 2022
O înregistrare asemănătoare, dar de data aceasta cu un tanc:
#Ukraine: Engineering and artillery forces of the Ukrainian army stopped a Russian tank attack in the East recently – at least two T-80/T-72 series tanks were destroyed with four more damaged and abandoned. pic.twitter.com/iv9rhbDM2J
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) July 8, 2022
Urmărește ultimele evoluții din a 232-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.