VIDEO Un câine blocat pe o stâncă la 100 de metri, în Prahova, salvat de salvamontiști și pompieri

Un câine rămas blocat pe o stâncă, într-o zonă extrem de abruptă din apropierea municipiului Câmpina, județul Prahova, a fost recuperat, duminică, de către salvamontişti împreună cu salvatorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, relatează News.ro.
Intervenţia a avut loc după ce câinele a fost văzut pe o stâncă, la aproximativ 100 de metri înălţime faţă de nivelul solului. Iniţial, la faţa locului au intervenit pompierii de la ISU Prahova, care, constatând situaţia, au cerut sprijinul salvamontiştilor.
În cele din urmă, câinele a fost preluat de pe stâncă şi dat în grija unei clinici veterinare pentru a fi evaluat medical şi pentru a se stabili dacă are sau nu proprietar.
Nu se cunosc circumstanţele în care animalul a ajuns în zona abruptă din afara oraşului.
Imagini cu operațiunea de salvare au fost publicate pe YouTube de CâmpinaTv.ro.