VIDEO Un nou miracol în mijlocul dezastrului din Siria

Imagini impresionante cu misiunile de salvare după cutremurul devastator cu magnitudinea de 7,8 produs luni în Turcia și Siria și urmat de sute de replici puternice continuă să apară. În Siria, salvatorii au reușit să scoată în viață o fetiță care a fost prinsă sub dărâmături timp de peste 40 de ore.
„Încă o dată, un miracol….. o fetiță a fost salvată după mai bine de 40 de ore în care a rămas prinsă sub dărâmăturile casei ei din orașul Salqin din Idlib”, este mesajul postat pe Twitter de organizația „Căștile Albe”.
Once again, another miracle….. a child rescued after more than 40 hours of being trapped under the rubble of her house in the city of #Salqin in the countryside of #Idlib, #Syria yesterday, February 7.#SyriaEarthquake #earthquake pic.twitter.com/R7kRsNZFEG
— The White Helmets (@SyriaCivilDef) February 8, 2023
Ultimele bilanțuri arată că cel puțin 8.764 de oameni au murit în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade și a sutelor de replici din Turcia și Siria, bilanțul crescând cu aproximativ 900 de decese, conform Sky News.
Organizația „Căștile Albe” a anunțat că peste 1.280 de persoane au murit în zonele controlate de insurgenți din Siria, iar alte 2.600 au fost rănite. În zonele controlate de guvern, numărul morților a crescut la 1.250, a declarat ministrul sirian al sănătății.