Sari direct la conținut

VIDEO Un nou protest la Tribunalul Bucureşti faţă de decizia în dosarul 10 august: ”Judecăm şi noi ceva?”

HotNews.ro
Protest 10 august, Piata Victoriei, Foto: AGERPRES
Protest 10 august, Piata Victoriei, Foto: AGERPRES

Câteva zeci de persoane protestează, miercuri seară, în faţa Tribunalului Bucureşti, faţă de decizia definitivă a magistraţilor de clasare a dosarului 10 August. Organizatorii manifestației spun că au apelat la avocați și că se vor adresa CEDO.

Pe clădirea Tribunalului a fost proiectat mesajul ”Judecăm şi noi ceva?”.

În fața Tribunalului a fost adus un elefant roz din plastic, pe care este inscripționat mesajul „10 august nu uităm”. Pe treptele instanței au fost puse fotografii cu persoanele considerate vinovate pentru intervenția în forță a jandarmilor și pentru eșecul dosarului, între acestea fiind Sebastian Cucoș sau Giorgiana Hosu. De asemenea, într-un copac din fața instituției a fost atârnată hârtie igienică.

Manifestanții au scandat „10 august nu uităm”, „Ne vedem la CEDO” și ”Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie” și au bannere cu mesaje precum ”Ruşine, justiţia română. Ne vedem la CEDO”, ”România, stat polițienesc.

Protestul este organizat, pentru a doua zi la rând, de mai multe organizații și grupuri civice, printre care Corupția Ucide, Rezistența, Geeks for Democracy și Declic.

Dosarul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 rămâne clasat, a decis marți Tribunalul București, care a respins cererea DIICOT de redeschidere a anchetei. Prin această decizie, foştii şefi ai Jandarmeriei nu vor fi urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor.

Decizia Tribunalului București este definitivă. Magistratul de la Tribunalul București care a respins cererea DIICOT de redeschidere a dosarului 10 august este Daria Miheț, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Hotărârea a generat reacții aprinse în spațiul public, inclusiv din partea premierului Florin Cîțu, care s-a declarat dezamăgit de această hotărâre, spunând că experții analizează dacă mai există și alte căi de atac.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro